Episodul 5 - Moș Crăciun veterinar vine din Suedia – O poveste despre cai, curaj și excelență între vikingi

Dr. Iulian Vieru (00:23)

Bine v-am regăsit la această nouă ediție a sezonului podcastului Veterinarul. „Veterinarul – Vocea Profesiei” este ultima ediție din acest an, desigur. Și fiind în preajma Crăciunului, întreaga echipă Veterinarul vă propune o ediție puțin diferită, sperăm noi, una inspirațională pentru anul care vine. Ne puteți urmări pe veterinarul.ro, pe pagina oficială, pe paginile oficiale de pe YouTube, Facebook, în revista Veterinarul, Veterinarul Business, Match, Veterinarii. În general, urmăriți-ne oriunde doriți, partajați linkul nostru oficial și nu uitați că un like și un subscribe ne ajută și ne încurajează. Acest podcast există doar datorită sprijinului vostru, pentru care vă mulțumim foarte mult. În seara aceasta, stațiile noastre sunt răspândite în Iași, Maramureș și în Suedia, lângă Moș Crăciun. Alături de mine se află colegul nostru Ciprian Tănase, din Maramureș, „fânul țării”, cu care încercăm să construim împreună cu voi „Vocea Profesiei”, nu-i așa, Ciprian?

Dr. Ciprian Tănase (01:33)

Da, bună seara, bună seara tuturor. Bine v-am regăsit, dragi colegi. Da, împreună, Iulian, putem construi „Vocea Profesiei”. Se pare că nu este simplu acest lucru, de aceea avem nevoie de colegii noștri să ne dea like oricând văd podcastul nostru distribuit, un like și un subscribe. Pentru mine, personal, este o încurajare dacă văd din partea colegilor noștri că vrem să continuăm sub acest format. Sunt convins că nu suntem ascultați doar de către medicii veterinari și că podcastul nostru este urmărit de o diversitate de oameni, de diferite profesii. Așa pot afla cu ce ne ocupăm noi zilnic, ce facem în activitatea noastră de medici veterinari, în ferme, cabinete, ce probleme avem. Și acest lucru este foarte important pentru că, deși suntem o comunitate mică, de aproximativ 8.000 de medici veterinari, doar stă în puterea noastră, a medicilor veterinari, să ne facem auziți, iar acest podcast vine întâmpinând aceste probleme.

Dr. Iulian Vieru (02:53)

Da, mulțumesc, Ciprian. Este exact ceea ce trebuie să auzim în aceste zile pline de taxe, impozite, măriri de prețuri și mult balamuc și austeritate. Este aproape obligatoriu ca medicii veterinari să aibă o voce puternică și fermă pentru a fi auziți de toată lumea exact cum sunt în realitate: buni, empatici și gardieni ai vieții, nu? Mai sunt așa și derapaje, dar are grijă colegiul să rezolve spre binele tuturor, după cum am citit și în paginile revistei Veterinarul.

Astăzi, așa cum am amintit de la început, avem la sugestia echipei Veterinarul o poveste de Crăciun. O poveste despre cai, curaj și excelență între vikingi – știți, personajele acelea care sunt vecine cu Moș Crăciun. Vikingi, da? Așa că, fiind aproape de Moș Crăciun, să stăm de vorbă cu un vecin al lui Moș Crăciun, un dac autentic de pe plaiurile Sarmizegetusei, care s-a dus în Suedia să aibă grijă de caii vikingilor. Sunt curios dacă l-a întâlnit pe Moș Crăciun, oricum o să-l întreb mai târziu sau poate a aflat un rând de la Moș Crăciun. Sperăm să aflăm. Ciprian, tu știi mai multe despre invitatul nostru?

Dr. Ciprian Tănase (04:00)

Da, invitatul nostru de astăzi este domnul doctor Ionel Barboz. El este medic veterinar, absolvent al Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara, din promoția 1985. În primii ani ai carierei, dumnealui a lucrat în fermele Comtim, Cenad și Parța. Însă, în anul 1988, domnul doctor s-a stabilit în Suedia, unde a lucrat 6 ani la Broline International, o herghelie de cai trăpași. Iar cariera lui profesională a evoluat de la un simplu îngrijitor de cai la tehnician veterinar în acea locație, tehnician veterinar însămânțător pentru iepele din acea fermă, acel centru.

Între timp, dumnealui a urmat din nou studiile facultății. Deși era absolvent de medicină veterinară, a trebuit să reia studiile universitare în Suedia, la Universitatea din Uppsala. După absolvire, în 1998, el a devenit medic veterinar și a lucrat la o circumscripție sanitar-veterinară cu animale de companie, cai, dar și animale de fermă. Din anul 2014, dumnealui a cumpărat o clinică veterinară unde a avut 14 angajați, între care 5 medici veterinari și 9 tehnicieni veterinari, și au avut chiar și patru ambulanțe veterinare complet echipate pe care le puteau folosi în activitatea zilnică. Din anul 2024 până în prezent, dr. Ionel Barboz profesează ca medic veterinar și este membru al Comisiei Naționale de Evaluare a Armăsarilor pentru mai multe rase și participă ca medic veterinar la concursuri hipice. Deși trăiește de mulți ani în Suedia, dumnealui a rămas profund legat de România și de profesia sa.

Domnul doctor are 67 de ani împliniți și, așa cum spune dumnealui, și acum îl citez: „Iubesc meseria de medic veterinar. Împreună cu soția mea, și ea medic veterinar, tot absolventă în Timișoara, promoția 1986, avem 2 copii de profesie medici umani. Cel mai important este că am plecat de 37 de ani din România, dar nu am uitat țara, locul de unde am plecat și iubim România.” Bună seara, domnule doctor. Bine ați venit la podcastul nostru. Vă lăsăm să ne povestiți dumneavoastră impactul pe care l-a avut Suedia asupra dumneavoastră.

Ionel Barboz (06:31)

Bună seara, stimați colegi și, în primul rând, salut pe toți colegii medici veterinari și pe celelalte persoane de altă categorie – nu știu ce meserie aveți, dar vă salut pe toți din Suedia. Și dacă a fost o puțină întârziere, se datorează mie; deci liniile între Suedia și România au început să facă puține probleme și îmi cer scuze. Aici în Suedia este foarte important să fii la punct și am luat o lecție eu; deci din cauza mea să nu-i certați pe colegii noștri că au întârziat, eu sunt cel în cauză. Vă mulțumesc foarte mult și mă simt foarte onorat de această prezență în această seară alături de dumneavoastră. Ați făcut o descriere mai mult decât puteam să spun eu, se aseamănă exact cu ce spuneți dumneavoastră și chiar sunt puțin emoționat, în primul rând că...

Dr. Iulian Vieru (07:08)

Da, nu e nicio problemă, domnule doctor.

Ionel Barboz (07:29)

Mă bucur foarte mult că pot să fiu alături de dumneavoastră. De 37 de ani de când am plecat, inima mea tot acolo este și, cu toate că sunt aici și mulți îmi spun că „măi, tu ai început să ajungi să fii suedez”, părul dacă mi-l dau jos încă nu-i blond, așa alb, tot român mai sunt, dar e puțin mai platinat. Deci nu sunt chiar scandinav cum sunt ei aici.

Și exact așa cum spuneți dumneavoastră, tânăr fiind, la vârsta de 30 de ani, sunt multe lucruri de explicat. Absolvent, după câțiva ani de teren lucrând și în România, aveam această dorință în mine să părăsesc țara. Sunt multe motive, cei care sunt de vârsta mea înțeleg motivul, și la prima posibilitate am fugit din țară și am ajuns în Suedia, în țara vecină cu Moș Crăciun. Îmi lăsasem în România soția, tot medic veterinar, în concediu maternal și o fetiță de șase luni. Nu știam dacă mă mai întorc, dacă nu mă mai întorc, ce va fi, dar am spus soției că oricum voi face tot ce pot ca să le aduc și pe ele oriunde voi ajunge în lume.

Impactul cu Suedia, dragii mei, a fost unul de șoc fatal pentru mine. Cum să vă spun, vin dintr-o țară comunistă în care ne era frică de orice lucru și am ajuns într-o țară în care, dintr-odată, parcă eram în țara poveștilor. Numai păduri, lacuri, oameni liniștiți, nu vedeam un stres, nu vedeam nici miliție cum era atunci și de aceea mă simțeam într-un șoc. Limba mi-a dat și ea un șoc; știam puțină engleză, dar germana, fiind din partea Banatului, de la Timișoara, între germana și suedeza parcă a fost o limbă cu totul deosebită. Limba nordică, limba suedeză, deci n-am înțeles o boabă. Când am ajuns în Suedia, mi-am dat seama și am zis: „Doamne, am făcut cu adevărat un pas bun?”, dar, cum v-am spus, tânăr fiind, am zis că nu am ce să fac, nu am o alegere, merg mai departe. Și așa a fost intrarea mea în Suedia aici.

Dr. Ciprian Tănase (10:01)

După ce ați plecat din România, în 1988, aveați un statut în România, erați medic veterinar. Ați ajuns în Suedia și ați început de jos. Nu erau recunoscute studiile universitare din România. Cum a fost primul loc de muncă, cel de îngrijitor la cai, în acel centru hipic?

Ionel Barboz (10:35)

Îți mulțumesc pentru întrebare. E o întrebare sensibilă, dar în același timp vorbesc din inimă. Mama mea îmi spunea odată – părinții mei nu mai sunt în viață, dar îmi spunea așa: „Pruncul meu, orice vei face în viață și vei munci, să nu furi.” Deci, ajungând acolo în Suedia, m-am dat seama că suedezii sunt niște oameni foarte modești și mi-am dat seama că drumul meu ca medic veterinar este un drum lung. În perioada aceea nu mi se recunoșteau diplomele aici. Deci, când m-am interesat după ce am primit azil politic aici în Suedia, m-au întrebat ce vrei să faci tu aici. Majoritatea străinilor care veneau aici în Suedia, pe vremea aceea, Suedia avea nevoie enormă în industrie; deci mergeau pe bandă la Volvo sau la fabrica de cauciucuri dintr-o localitate apropiată. Eu m-am gândit și am zis: „Eu de animale nu mă las. Vreau să lucrez în continuare cu animale”, așa le-am spus.

Atunci am avut norocul că am ajuns într-un orășel și ei mi-au spus: „Uite, în orășelul ăsta avem o herghelie mare, internațională.” Pe vremea aceea aveau șase armăsari reproducători, trăpași americani (pentru colegii care înțeleg și știu despre ce este vorba), și aveau în jur de 650-700 de iepe și tineret și aveau nevoie de mult personal îngrijitor, mai ales în timpul verii. Mi-am spus: „Uite, ai o șansă”. Mă gândisem că trebuia să mă întrețin, aveam mândria în mine, nu puteam să stau să trăiesc pe ajutoarele lor care sunt minimale, și am zis: „Nu, merg la lucru”. M-am gândit că o să muncesc, eram tânăr, aveam nevoie de experiență. Mi-am dat seama că în medicina veterinară în România am făcut calul, dar foarte puțin. Nu puteam să zic că cunosc așa de mult patologia ecvină și m-am gândit totuși să capăt experiență. Fiind într-o țară mare, țară necunoscută, străină, mi-am dat seama că suedezii sunt niște oameni foarte iubitori de cai. Dar în același timp niște oameni care sunt foarte pretențioși. Mi-am dat seama că la iubirea asta a lor de animale tu trebuie să cunoști animalul, să intri în contact cu animalul ca să ajungi să-l stăpânești, să-l tratezi, să intri într-o conexiune cu el.

Deci am acceptat munca de îngrijitor la cai, cum spunem noi pe limba română. Cu roaba în mână, de dimineață, aveam în responsabilitate la grajduri în jur de 40-50 de iepe pe care le scoteam, le dădeam mâncare, le asiguram, aveam grijă de ele și am lucrat o perioadă de timp. După aceea, normal că tot timpul ești monitorizat. M-au luat de acolo, mi-au spus... m-a ajutat și faptul că mi-am îmbunătățit limba. Am început să fac cursuri de limbă la seral, comunicam cu suedezii și m-am dat seama că e un lucru benefic. După aceea, mi-a spus unul dintre șefi: „Uite, acum te mutăm la sectorul de iepe care este în perioada de fătări, vei fi acolo”.

A fost mult de muncă, dar am luat-o de la capăt și m-am dat seama cum stăpâneau ei metodele de a preveni problemele la fătări, că aveam exemplare foarte valoroase. Vorbim de cai care pe vremea aceea costau milioane de coroane sau euro, se importau. Deci nu puteai să te apropii de ei oricum. Și aveau o altă mentalitate despre cum să tratezi animalul. N-am văzut, de 37 de ani de când sunt în Suedia, pe cineva să bată un animal aici, să dea o lovitură la un cal, vă dați seama. După aceea, mă tot monitorizau, am intrat la sectorul de tineret, la mânjii noi – s-a investit foarte mult, deci toată patologia, vezi cum s-au născut, bolile neonatale.

Și într-o bună zi îmi spune unul dintre șefi – încă nu-l întâlnisem pe patronul hergheliei, îl vedeam că venea cu un jeep, se plimba, dar nu cobora la mine – dar într-o zi mi-au spus că de săptămâna viitoare (asta a durat după vreo 2 ani de zile): „Te mutăm la depozitul de armăsari”. Depozitul de armăsari trăpași era elita, era ceva cu totul închis, o altă lume. Fermele erau izolate unele de altele, un lucru bun din punct de vedere sanitar, să nu se transmită infecția de la o fermă la alta. Lucram foarte mult pe prevenție și aveam ședințe cu personalul.

Dr. Ciprian Tănase (15:43)

Chiar și pe timpul nopții.

Ionel Barboz (15:49)

Cu personalul, îngrijitorii și toți tehnicienii veterinari care erau în părți ne spuneau: „Patronul a dat ordin să te mute acolo, să ai grijă de armăsari.” Mie mi-au plăcut foarte mult animalele, caii, fiind băiat simplu de la țară. Aveam animale și în România și de asta am și devenit medic veterinar, pentru că îmi plăceau enorm de mult animalele. Într-o bună zi îmi spune: „Să te prezinți la depozitul de armăsari”. Până atunci îl vedeam pe veterinar, îl salutam, veterinarul mă saluta, dar nu am avut un contact direct, pentru că în Suedia e o ierarhie nescrisă, dar foarte bine respectată. Se vorbește cu „tu” peste tot, nu se spun titluri, dar ajungând la depozitul de armăsari și văzând acolo prețul, au început să-mi tremure genunchii când am văzut că scriau milioane de euro pe armăsari. Erau toți importați din Statele Unite ale Americii. Ei făceau niște încrucișări între liniile americane (trăpașul american, care e mai rapid) și între trăpașul francez (care e mai robust) aici în Suedia. Deci aveau niște linii care mergeau la concursurile hipice și câștigau foarte bine. Și herghelia asta era privată – toate sunt private în Suedia, nu avem herghelii de stat. Era una dintre cele mai valoroase din Europa în vremea aceea, iar în Suedia era pe numărul unu.

Ajungând acolo la armăsari, parcă eram într-o altă lume. Dădeam cu aspiratorul, făceam curat, erau 5 boxe; ștergeam cu cârpa la boxe, așa era de curat. Între timp am intrat și m-au prezentat medicului veterinar; știa că sunt din România, știa multe de mine, cu toate că eu nici n-am vorbit cu el. Se dusese vestea. Mai era o persoană acolo care avea grijă de armăsari și cu timpul mi-a spus: „Uite, au trecut vreo 3 săptămâni, tu vei începe și vei lucra aici”. Până atunci n-am dat o injecție, n-am avut dreptul în 2 ani și jumătate să fac o injecție la un animal, să vă dați seama. Era ierarhia despre care v-am spus; erau tehnicieni veterinari care numai ei făceau tratamentele.

Dr. Iulian Vieru (18:30)

Domnule doctor, să vă întreb despre facultate. Ați refăcut facultatea la Uppsala. Uppsala, pentru colegii care nu știu, este în top 114 la nivel global în EduRank. Deci este una dintre cele mai prestigioase universități pe plan mondial. În România nu este listată încă nicio universitate acolo, facultățile nici în adendum nu cred că sunt. De aceea vreau să vă întreb: ați făcut facultatea aici, ați urmat-o din nou acolo. Care este diferența între școala veterinară românească și Facultatea de Medicină Veterinară din Uppsala?

Ionel Barboz (19:33)

O foarte bună întrebare. Doar atâta vreau să vă spun scurt înainte: în toată perioada asta, lucrând cu armăsarii, am ajuns „sus”, am întâlnit patronul și medicul veterinar mi-a spus, după o probă, să încep să fac tratamente. Aveam o strategie despre cum să lucrez cu animalele, am fost și la cursul de tehnician însămânțător, făceam însămânțările artificiale și, după 6 ani de zile, mă simțeam foarte bine pregătit în ceea ce reprezintă calul. În același timp, am făcut la seral cursurile de limbă și liceul (l-am refăcut seara, deși lucram 8-10 ore). Și când am ajuns, așa cum v-am povestit, mi s-a recunoscut doar anul 3, în rest trebuia să refac facultatea de la capăt. Facultatea de la Uppsala este exact cum spuneți dumneavoastră. În vremea aceea erau 65 de locuri și în fiecare an, dacă cineva renunța sau trecea într-un alt an, se elibera câte un loc. Ajungând la facultate, după ce mi-am dat toate examenele și testele, având dreptul cu diploma de liceu... parcă din nou eram într-o altă lume. Profesori foarte degajați la cursuri, colegii de an foarte motivați. Nici nu se făcea prezența, pentru că eram 100% prezenți la cursuri și 100% la seminarii. Toată lumea era bine pregătită.

Aici, toată lumea are un cuvânt de spus, parcă este o egalitate. Noi vorbim în Suedia cu „tu”, dar asta implică un respect enorm. Relația student-profesor este pe același nivel, dar motivația este foarte mare pentru că este foarte greu să intri la medicina veterinară. În Suedia, medicina veterinară și medicina umană au cel mai înalt statut dintre toate meseriile.

Dr. Iulian Vieru (22:21)

O întrebare fulger: în Suedia, sistemul m-a ajutat să fiu medic sau m-a încurcat?

Ionel Barboz (22:23)

Sistemul m-a ajutat foarte mult să ajung medic. În Suedia, statul acordă sprijin studenților. Dacă nu aveam posibilitatea să iau acea sumă (ca un fel de bursă) și să împrumut bani de la statul suedez cu o rată foarte mică, pe care trebuia să o dai înapoi în decurs de 20 de ani, nu puteam să fac facultatea. Oricine are putere, îl duce capul, vrea să învețe și este profesionist, poate să facă facultatea pentru că sistemul te ajută foarte mult.

Dr. Ciprian Tănase (23:14)

Domnule doctor, dacă ar fi să facem o comparație între patologia ecvină din România (atât cât ați reușit la momentul respectiv să o abordați) și cea din Suedia, există diferențieri din punct de vedere al managementului? Sunt anumite specificități date de climatul nordic?

Ionel Barboz (23:50)

Bună întrebare, stimate coleg. Climatul influențează patologia. Avem probleme legate de sezon, de exemplu în perioada de toamnă și iarnă avem probleme mari cu colicile. De ce? Noi avem strategia ca animalele să se miște, să nu ținem caii închiși în boxe; caii se plimbă mult afară, dar fiind frig, apa îngheață. Unii au instalații cu apă caldă, dar mulți cai stau afară câte 6-7 ore și știm din anatomie că sistemul digestiv la cal este specific. Dacă mănâncă puțină zăpadă, apar colicile. Aceasta este o problemă frecventă aici. Mai apar traumatismele, normal. Noi nu suntem adepții stilului american să ținem caii „de porțelan”; caii sunt scoși afară, să fie liberi, să se miște, și atunci apar răni și traumatisme.

Legat de furajare, proprietarii sunt foarte bine documentați. Avem programe de antiparazitare, dar lucrăm în primul rând profilactic. Luăm probe înainte de a deparazita și, în funcție de ce stabilește laboratorul, deparazităm sau nu. Nu dăm tratamente „pe nevăzute” ca să nu creăm rezistență la preparatele antiparazitare. Animalele sunt bine hrănite, fie că sunt pentru obstacole, sărituri sau curse hipice.

Dr. Iulian Vieru (26:27)

Dumneavoastră faceți parte și din Comisia Națională de Evaluare pentru rasele Ardenais, Șetland, Lipițan. Am înțeles că sunteți unul dintre cei mai respectați specialiști pe cai din Suedia.

Ionel Barboz (26:43)

Vă mulțumesc pentru apreciere. Eu consider că nu sunt cel mai bun, totdeauna spun că sunt alți colegi mai buni, iar medicina veterinară evoluează cu pași enormi. Nu se mai poate în ziua de azi să mergi doar pe „general”. Cei care merg pe animale mici se specializează pe chirurgie, alții pe cabaline, pe reproducție. De 15 ani sunt în Comisia Națională Suedeză de evaluare a armăsarilor. Suntem cinci membri în comisie, eu fiind veterinarul. Până la vârsta de 70 de ani poți fi membru; în Suedia avem o lege care spune că la 70 de ani trebuie să te retragi. În fiecare an suntem evaluați de alți colegi. Ținta noastră la aceste evaluări este să scoatem exemplare sănătoase, cu un temperament bun, pe care oricine să le poată mânui. Exemplarele care nu respectă criteriile sunt excluse. Evaluarea nu începe la 3 ani, ci de la vârsta de 1 an. Sunt comisii regionale care se uită la animale, apoi din nou la 2 ani, iar la 3 ani ajung la Comisia Națională pentru verdictul de intrare în reproducție. Ca cifre: dacă vin 50 de armăsari de 3 ani, rămân pentru reproducție doar 8-9, cele mai bune exemplare. Avem un mare respect pentru crescătorii de cai și ei ne înțeleg. Dacă animalul are un defect de sănătate, este imediat scos de pe listă.

Dr. Iulian Vieru (30:13)

O întrebare fulger despre istorie și apoi ne întoarcem la sistemul actual: care a fost greșeala care v-a costat cel mai mult?

Ionel Barboz (30:27)

Am început meseria în Suedia ca medic veterinar în 1998, după ce am primit diploma semnată de Ministerul Agriculturii. La început era criză de locuri de muncă, făceam înlocuiri peste tot. În 1999 am prins un post prin concurs în orășelul Svenljunga, la 90 km de Göteborg. La început am fost medic veterinar de circumscripție, angajat la stat. Lucram la ferme de vaci, cu cai și cu animale mici. Într-o bună zi, având foarte mult de lucru – și rog colegii de pe teren să mă asculte, că e un sfat din inimă – aveam vreo 15-20 de vizite și după-masă trebuia să merg la o fermă. Proprietarul era un om foarte pedant și liniștit, avea vreo 30 de vaci de lapte. Am intrat repede, cu cizmele, în stilul nostru latin: „hai repede să rezolv mastita asta”. Când am intrat în ferma lui, vacile erau liniștite, dar din cauza vitezei mele s-au speriat toate și s-au ridicat brusc. Proprietarul s-a uitat la mine și nu a zis nimic. Mi-am dat seama că am greșit, mi-am cerut scuze. Mi-a spus: „Vacile mele sunt foarte liniștite...”. Peste 6 luni, s-a dus soția mea la el și el i-a povestit: „A fost soțul tău la mine, dar când a intrat, toate vacile s-au speriat, nu știu ce temperament are, o fi din România, mai latin”. Soția m-a criticat, iar data următoare când m-am dus la el, am lăsat geanta, mi-am pus halatul liniștit, am intrat calm. Omului nu-i venea să creadă: „Ce s-a întâmplat cu doctorul de e așa liniștit?”. Am mângâiat vacile, totul a fost bine și atunci mi-a spus: „Bravo, văd că ți-ai însușit critica”.

Dr. Ciprian Tănase (34:07)

Domnule doctor, spuneați de relația cu fermierii și că ați fost angajat la o circumscripție. Vreau să ne spuneți care sunt diferențele financiare față de România. Există stresul acela al medicului că proprietarul s-ar putea să nu aibă bani să plătească tratamentul? Cum se lucrează în Suedia?

Ionel Barboz (34:57)

În Suedia, când vorbim de animale de companie (câini, pisici) și cai, aproape 80-90% sunt asigurate. Cei care au herghelii mari poate nu asigură toți caii, ci doar pe cei de valoare, dar procentul rămâne ridicat. Când cineva te sună, animalul are de regulă asigurare. Tu ai o răspundere mare, nu neapărat economică, ci profesională. Trebuie să examinezi animalul, să pui un diagnostic și să ai un dialog cu proprietarul. Unele operații costă mult și trebuie să explici diagnosticul, tratamentul și prognoza. În Suedia avem legea protecției animalelor, una dintre cele mai stricte din Europa. Primul paragraf spune că animalul nu are voie să sufere. Proprietarii sunt informați. Dacă e vorba de o colică ce necesită spitalizare, poate costa 8-10.000 de euro, în timp ce un tratament pe teren este între 400 și 600 de euro. Proprietarul nu plătește toți banii, deoarece primește rambursare de la asigurări, dar el decide dacă face operația sau dacă eutanasiem animalul. Pentru medic este o siguranță mare, nu ai stresul că omul nu are bani să plătească.

Dr. Iulian Vieru (38:12)

Cum este organizat sistemul veterinar în Suedia pentru colegii noștri care nu știu?

Ionel Barboz (38:26)

Se aseamănă puțin cu cel din România, fiind împărțit pe județe. Însă tot sistemul este apolitic. Singurul om politic este ministrul agriculturii. Guvernul se schimbă la patru ani, deci există stabilitate pentru implementarea măsurilor. În fiecare județ avem 4-5 colegi inspectori sanitar-veterinari care controlează mișcarea animalelor. Avem laboratoare centrale, cel mai mare fiind SVA la Uppsala. De asemenea, statul trebuie să asigure asistență 24/7, așa că există medici veterinari angajați ai statului (distriktsveterinärer). Sunt în jur de 500-600 de medici pe diferite zone. Ești angajat la stat, mergi la ferme, iar fermierul plătește tratamentul către stat.

Dr. Ciprian Tănase (40:18)

Domnule doctor, scuzați că vă întrerup, ați spus că țăranul plătește absolut toate tratamentele. Fiind angajați ai guvernului suedez, ei plătesc către guvern contravaloarea tratamentelor sau este un serviciu pe care îi pl...