- Detalii
- Noutăți Medicale
ANSVSA avertizează asupra riscului ridicat de boli la animale în România și Europa
- :
⏱️ Durata estimată a lecturii: ~3 min
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) atrage atenția asupra riscului crescut de apariție a focarelor de boli la animale, în contextul epidemiologic european îngrijorător și al nerespectării regulilor privind mișcarea acestora.
Potrivit datelor transmise de Comisia Europeană, în prima parte a lunii octombrie 2025 au fost înregistrate în Europa numeroase focare și cazuri de boli la animale, unele cu impact semnificativ asupra sănătății publice și economiei zootehnice. România se numără printre statele afectate de mai multe boli transmisibile, precum pesta porcină africană, rabia, variola ovină și boala limbii albastre (bluetongue).
Situația epidemiologică la nivel european și național între 1 și 13 octombrie 2025
În această perioadă s-au raportat:
- 54 de focare de pestă porcină africană la porci domestici, dintre care 25 în România;
- 154 de cazuri la mistreți, dintre care 2 în România;
- 1 focar de antrax în Spania;
- 15 focare de gripă aviară la păsări domestice în mai multe state ale Uniunii Europene;
- 18 cazuri la păsări sălbatice;
- 10 focare de dermatoză nodulară contagioasă la bovine în Spania și Italia;
- 114 focare de variolă ovină/caprină;
- 8 focare de rabie, dintre care 6 pe teritoriul României, afectând bovine, câini și vulpi;
- 21 de focare de boala limbii albastre, România fiind afectată în județul Sibiu (serotip 4).
Măsuri luate de ANSVSA
Pentru prevenirea răspândirii bolilor, inspectorii ANSVSA desfășoară de la începutul anului acțiuni de control intensificate la nivel național. Sunt verificate transporturile de animale, exploatațiile comerciale și nonprofesionale, precum și respectarea normelor sanitar-veterinare privind mișcarea, identificarea și înregistrarea animalelor.
De la începutul anului și până în prezent, inspectorii sanitar-veterinari au efectuat 28.405 controale oficiale în exploatații și în trafic, aplicând 2.700 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 3,6 milioane de lei. Au fost constatate 977 de abateri în exploatațiile de animale, au fost emise 3 ordonanțe de suspendare a activității și 31 de ordonanțe de interzicere a activității. În plus, pentru aproape 274.626 de animale au fost actualizate datele în Baza Națională de Date (BND).
Inspectorii ANSVSA au aplicat sancțiuni pentru:
- transportul ilegal de animale, fără documente sanitar-veterinare;
- utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sau nedezinfectate;
- vânzarea și cumpărarea de animale fără documente legale;
- deținerea de animale neidentificate
Apel la responsabilitate
ANSVSA reamintește că bolile transmisibile la animale pot avea consecințe grave, afectând sectorul zootehnic, industria alimentară și, în anumite cazuri, sănătatea publică, așa cum este cazul rabiei sau al antraxului. Prevenirea focarelor depinde în mare măsură de responsabilitatea crescătorilor și a transportatorilor.
Autoritatea solicită respectarea strictă a legislației sanitar-veterinare și informarea imediată a medicului veterinar în caz de suspiciune de boală.
„ANSVSA acționează permanent pentru protejarea sănătății animalelor și a siguranței alimentare, printr-un sistem riguros de supraveghere și control sanitar-veterinar. Situația epidemiologică actuală la nivel european impune responsabilitate și vigilență din partea tuturor celor implicați — autorități, medici veterinari și crescători de animale. Respectarea regulilor sanitar-veterinare este esențială pentru prevenirea focarelor și limitarea riscurilor care pot afecta nu doar economia zootehnică, ci și sănătatea publică”, a declarat Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.
Recomandări pentru crescători
- Nu cumpărați sau vindeți animale fără documente legale;
- Nu transportați animale cu mijloace neautorizate sau nedezinfectate;
- Notificați medicul veterinar la orice suspiciune de boală;
- Respectați restricțiile de mișcare în zonele cu focare.
Sursa: ansvsa.ro
- Detalii
- Ți-a plăcut articolul?
Susține echipa Veterinarul cu o cafea și
susține jurnalismul independent din medicina veterinară.
Așa vom fi mai inspirați.Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari
Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!
Abonează-te acumDe 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. SusțineUrmărește-ne pe rețelele sociale:
ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:
Tot mai mulți proprietari de câini au rețineri legate de vaccinare. Ce recomandă specialiștii veterinari
Reticența față de vaccinarea animalelor de companie a devenit o situație întâlnită tot mai des în ca...
ANSVSA infirmă informațiile despre presupuse cazuri de antrax în județul Botoșani
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) respinge informaț...
Controale ANSVSA în adăposturile de câini din toată țara. Au fost descoperite nereguli grave și aplicate sancțiuni
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) desfășoară o camp...
Banda kinesiologică poate reduce umflarea după intervențiile pentru ruptura ligamentului încrucișat la câini
Aplicarea unei benzi kinesiologice într-un model numit „dublu limfatic” poate reduce umflarea țesutu...
Noutăți Articole Specializate Business
Noi reguli pentru înregistrarea fiscală a cabinetelor secundare veterinare: ce trebuie să faci până pe 30 iunie 2026
- Echipa Veterinarul.Ro
Oferi sau primești tichete de masă la cabinetul veterinar? Iată ce obligații are angajatorul
- Echipa Veterinarul.Ro
Demisia în cabinetele veterinare: obligațiile angajatorului și calculul corect al preavizului
- Echipa Veterinarul.Ro
Cum importați aparatură veterinară sau produse din afara UE: ghid practic pentru medicii veterinari români
- Echipa Veterinarul.Ro

