Dezastrele provocate de schimbările climatice devin tot mai frecvente și mai severe, iar animalele sălbatice se numără printre cele mai vulnerabile victime, dar și printre cele mai puțin luate în calcul. Un articol publicat în Journal of the American Veterinary Medical Association (JAVMA), în secțiunea „Currents in One Health”, susține că medicii veterinari pot schimba această situație, cu condiția să fie integrați în structurile oficiale de management al situațiilor de urgență nu doar ca simpli consultanți, ci ca membri pregătiți și certificați ai echipelor de intervenție.

Articolul, intitulat „Integrating One Health and veterinary professionals into emergency management enhances wildlife welfare during disasters”, este semnat de Jacey Roche Cerda și Tracy L. Webb, de la Colorado State University (SUA), și de Wendy Wright, de la Federation University Australia. Lucrarea a fost publicată online pe 12 august 2026 și are un articol-pereche, apărut în American Journal of Veterinary Research (AJVR) în iulie 2026, care analizează lacunele de cunoaștere și barierele sistemice ce împiedică includerea bunăstării faunei sălbatice în gestionarea dezastrelor. 

Miliarde de animale afectate

Autorii amintesc că incendiile, valurile de căldură, ciclonii, inundațiile și seceta s-au înmulțit de patru ori în ultimii 50 de ani. Animalele sunt adesea mai vulnerabile decât oamenii, fie pentru că sunt ținute în spații închise, cum este cazul animalelor domestice, fie pentru că animalele sălbatice depind în totalitate de mediul în care trăiesc.

Cifrele sunt dramatice. În timpul așa-numitei „Veri Negre” din 2019–2020, incendiile din sud-estul Australiei au ucis, rănit sau strămutat peste 3 miliarde de animale sălbatice. În același an, peste 17 milioane de vertebrate au murit în incendiile care au mistuit mai mult de o treime din regiunea Pantanal din Brazilia, una dintre cele mai bogate zone în biodiversitate de pe planetă. În timpul uraganului Katrina au murit milioane de animale de fermă, iar inundațiile provocate de uraganul Sandy au ucis mii de animale de laborator rămase blocate în cuști.

Efectele nu se limitează la mortalitatea imediată: deshidratarea, înfometarea, strămutarea, slăbirea imunității, competiția crescută pentru resurse, răspândirea bolilor și scăderea succesului reproductiv pot afecta populațiile de animale mult timp după dezastru.

În paralel, a crescut și îngrijorarea publicului. După incendiile din Australia, donațiile pentru animalele sălbatice au ajuns la milioane de dolari, iar mulți voluntari au intervenit pe cont propriu, uneori în afara procedurilor oficiale sau chiar încălcându-le, mai ales acolo unde au perceput că lipsește planificarea pentru fauna sălbatică.

Ce pot face medicii veterinari

În SUA, Australia și Canada, intervenția în caz de dezastru este organizată prin Incident Command System (ICS), un sistem modular de comandă care se poate extinde rapid, de la un incendiu de locuință până la un uragan sau un megaincendiu. Pentru a lucra în aceste structuri este nevoie de pregătire și certificare specifice.

Medicii veterinari au o tradiție îndelungată în gestionarea urgențelor: în SUA, încă din 1921, Departamentul Agriculturii a creat un program de acreditare pentru ca aceștia să poată interveni în focarele de boli zoonotice. Astăzi există echipe veterinare de intervenție la nivel federal, statal și local. Totuși, autorii arată că programele existente se concentrează pe animalele de companie și de fermă, iar fauna sălbatică rămâne în mare parte neacoperită. Chiar și în domeniul intervenției la poluările cu petrol, una dintre cele mai bine organizate zone ale managementului riscurilor, există în SUA o singură rețea dedicată animalelor sălbatice, integrată guvernamental și administrată universitar: Oiled Wildlife Care Network din California.

Figura 1. Rolurile profesioniștilor din domeniul medicinei veterinare în fiecare etapă a ciclului de management al dezastrelor.

EM = Managementul situațiilor de urgență.
ICS = Sistemul de comandă a incidentelor.

Sursa: Journal of the American Veterinary Medical Association, 2026. https://doi.org/10.2460/javma.26.06.0454

Traducere și adaptare în limba română: Revista Veterinarul.

Modelul australian

Australia oferă exemple utile. După „Vara Neagră”, guvernul statului Victoria a creat roluri oficiale în cadrul ICS dedicate conservării biodiversității și bunăstării animalelor sălbatice, care coordonează echipele de evaluare și triaj veterinar în timpul incendiilor, și a înființat Wildlife Emergency Support Network, o rețea de medici veterinari, asistenți și reabilitatori certificați. New South Wales a elaborat ghiduri pentru coordonarea intervenției, inclusiv instruirea primilor intervenienți în medicina de bază a faunei sălbatice. În South Australia funcționează South Australian Veterinary Emergency Management, o echipă de profesioniști veterinari pe care autoritățile o pot activa în caz de dezastru major pentru a evalua, trata, adăposti și returna animale de toate speciile.

Rolul veterinarilor în fiecare etapă

Autorii propun integrarea expertizei veterinare în toate cele patru etape ale ciclului de management al dezastrelor:

Atenuare și planificare. Medicii veterinari pot contribui la evaluarea riscurilor pe care diferitele tipuri de dezastre le reprezintă pentru animalele sălbatice și la elaborarea planurilor de prevenire. Experiența lor în sănătate publică, epidemiologie, fiziologie comparată și patologie îi ajută pe responsabilii cu situațiile de urgență să anticipeze consecințe precum conflictele om–animal, pierderea biodiversității sau transmiterea bolilor zoonotice. Autorii recomandă ca medicii veterinari să construiască activ relații cu autoritățile locale și ca facultățile de medicină veterinară să colaboreze cu acestea pentru a oferi studenților oportunități de formare în managementul dezastrelor.

Pregătire. Planurile trebuie transformate în capacitate operațională: vehicule mobile de triaj și tratament, infrastructură pentru adăpostirea și tratarea mai multor specii în situații de suprasolicitare, acorduri între agențiile de urgență, cabinete veterinare și organizații de reabilitare, personal instruit și certificat, precum și protocoale clare privind tratamentul și eutanasia. Aceste protocoale trebuie să țină cont nu doar de șansele de supraviețuire ale animalului, ci și de posibilitatea reală de a-l elibera într-un habitat distrus.

Intervenție. Medicii veterinari pot face parte din echipele de teren care evaluează animalele la fața locului și decid dacă acestea pot fi tratate sau dacă eutanasia este opțiunea cea mai umană, pot seda și trata animalele, pot reevalua periodic pacienții aflați în reabilitare și pot participa la monitorizarea după eliberare. Spre deosebire de salvarea oamenilor și a bunurilor, operațiunile pentru fauna sălbatică pot dura săptămâni sau luni.

Refacere. Aceasta ar putea fi etapa în care abordarea One Health este cea mai necesară. Autorii o analizează pe trei niveluri. La nivelul animalelor, este nevoie de expertiză veterinară pentru eliberarea animalelor tratate și pentru monitorizarea bolilor, deoarece dezastrele slăbesc imunitatea faunei sălbatice și cresc riscul de transmitere a bolilor între animale sălbatice, animale domestice și oameni. La nivelul ecosistemului, întrebarea esențială nu este doar dacă un animal poate supraviețui, ci și dacă există un ecosistem funcțional în care să se întoarcă, ceea ce impune colaborarea cu ecologi și biologi specializați în conservare. La nivel uman, refacerea trebuie să includă grija pentru sănătatea mintală a medicilor veterinari, reabilitatorilor și celorlalți intervenienți, expuși oboselii prin compasiune, distresului moral și traumei, mai ales atunci când trebuie să ia în mod repetat decizii dificile, inclusiv de eutanasie, în condiții de resurse limitate și sub presiunea opiniei publice.

Concluzie

Pe măsură ce schimbările climatice intensifică dezastrele, implicarea ocazională sau periferică a medicilor veterinari nu mai este suficientă, concluzionează autorii. Integrarea expertizei veterinare în structurile de management al urgențelor, pe baza conceptului One Health, ar îmbunătăți pregătirea, intervenția și refacerea pentru fauna sălbatică și ar întări reziliența comunităților, recunoscând interdependența dintre sănătatea animalelor, a oamenilor și a ecosistemelor. Relațiile de încredere dintre medicii veterinari și autoritățile de urgență trebuie construite însă înainte ca dezastrele să se producă.

Articolul este disponibil în acces deschis: doi.org/10.2460/javma.26.06.0454

Sursa: Cerda JR, Wright W, Webb TL. Integrating One Health and veterinary professionals into emergency management enhances wildlife welfare during disasters. JAVMA, 2026. doi.org/10.2460/javma.26.06.0454. Articol publicat în acces deschis sub licența CC BY-NC 4.0 (creativecommons.org/licenses/by-nc/4.0).