Salamandra de foc își apără eficient teritoriul împotriva prădătorilor printr-o combinație de semnale vizuale și chimice: coloritul său galben-negru are rol de avertisment, iar secreția toxică albicioasă produsă de glandele de pe spate descurajează atacurile. Totuși, potrivit unui nou studiu realizat de Institutul Konrad Lorenz pentru Cercetarea Comportamentului Comparativ (KLIVV) din cadrul Universității de Medicină Veterinară din Viena, acest sistem dublu de apărare nu oferă protecție completă împotriva prădătorilor.

Cercetătorii au analizat modul în care diferiți factori de mediu influențează riscul ca salamandrele să fie atacate. Studiul a fost realizat în Parcul Biosferic Wienerwald, un habitat natural important pentru salamandre, ce include atât zone protejate, cât și păduri exploatate silvic. Au fost folosite modele din plastilină care imitau salamandrele, toate având aceeași proporție de culoare galbenă pe spate, dar cu variații în distribuția acesteia (multe pete mici sau câteva pete mari). Modelele au fost plasate în ambele tipuri de păduri pentru a observa frecvența atacurilor.

Rezultatele au arătat că dimensiunea petelor galbene nu a influențat semnificativ numărul atacurilor, toate modelele fiind atacate cu frecvență similară. Însă, diferențe clare au fost observate în funcție de tipul pădurii: modelele amplasate în pădurile exploatate au fost atacate mai des de păsări decât cele din zonele protejate.

Autorii studiului sugerează că aceste diferențe ar putea fi legate de diversitatea arboricolă și de complexitatea structurii pădurii. Zonele cu structură forestieră mai complexă și cu o diversitate mai mare de copaci ar putea influența atât frecvența, cât și compoziția comunităților de prădători, ceea ce se reflectă în rata atacurilor asupra salamandrelor.

Bibiana Rojas, coautoare a studiului, subliniază importanța zonelor protejate ca refugii potențiale pentru salamandrele de foc și atrage atenția asupra nevoii de cercetări suplimentare privind influența comunităților de prădători asupra riscului de prădare în diferite tipuri de păduri. Studiul scoate în evidență relațiile complexe dintre strategiile evolutive ale speciilor, interacțiunile ecologice și modul în care este utilizat terenul de către oameni. Totodată, autorii recomandă o abordare integrată în gestionarea pădurilor, care să țină cont de echilibrul fragil al ecosistemelor naturale.

Sursa: vetmeduni.ac.at