Luni, Februarie 17, 2025

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Medicul veterinar Florin Leca nu are nevoie de nici o introducere. Un medic veterinar pioner al cardiologiei veterinare din România, un medic veterinar încăpățânat să aducă colegilor un plus de valoare actului medical, un medic veterinar care spune că succesul este recunoașterea profesională, recunoașterea colegilor și mulțumirea pacienților, toate deopotrivă. Citiți un material pe larg cu și despre medicul veterinar Florin Leca.

Medicul veterinar Florin Leca nu are nevoie de nici o introducere. Un medic veterinar pioner al cardiologiei veterinare din România, un medic veterinar încăpățânat să aducă colegilor un plus de valoare actului medical, un medic veterinar care spune că succesul este recunoașterea profesională, recunoașterea colegilor și mulțumirea pacienților, toate deopotrivă. Citiți un material pe larg cu și despre medicul veterinar Florin Leca.

Când ați început carierele de medici veterinari și care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca și medic?

Impresia mea este că de o viață, sau mai bine zis perioada de „premedicină” veterinară este cumva estompată, blurată sau uneori chiar absentă. Am senzația că din 1996, când am ajuns la București și am pășit pentru prima oară în sălile facultății, a trecut o viață de om. Poate chiar așa și este. Primul pacient?! Primul pacient pe care mi-l amintesc era o țestoasă de Florida! Proaspăt angajat asistent veterinar, cred că de 2-3 zile, m-am trezit cu o seringă de insulină în mână și cu o gălușcă de broscuță țestoasă, căreia trebuia să îi fac antibioticul. Iată deci legătura timpurie cu domeniul cardiologiei, pentru că am simțit atunci imediat că mi s-a făcut inima cât un purice! Despre restul, au fost foarte mulți și toți au primit toată energia și cunoștințele de care eram capabil atunci. Fără excepție. Au fost și cazuri imposibile, de care poate m-am legat sentimental cel mai mult.

Am avut un pacient, pe la începutul anilor 2000, un cățelandru comunitar călcat de mașină pe ambele membre posterioare, cu degetele strivite și infectate, cu plăgi deschise...o nenorocire. Era propus pentru dublă amputare. I-am cerut domnișoarei care îl adoptase timp și răbdare. Două luni de zile, în fiecare zi, dezinfectam, toaletam, confecționam hemopansamente și improvizasem atele reglabile din broșe de osteosinteză, pe care la ajustam zilnic. După cele două luni, țesutul era refăcut, nu juca fotbal, dar avea picioare! Nu reușita cazului m-a marcat, ci reacția doamnei respective, care după ce a aflat că am terminat tratamentul și a văzut că pacientul are toate membrele, a început să plângă în hohote! Am rămas stupefiat. Printre lacrimi, m-a întrebat de ce medicii umani i-au amputat ambele picioare de la genunchi prietenului ei, care suferise un accident cumplit, și nu au procedat precum medicul veterinar?!

Cardiologia veterinară nu era și nici acum nu este ceva obișnuit în medicina veterinară din România. Ce v-a determinat să alegeți această zonă a medicinii ca și zonă în care să vă desfășurați preponderent activitatea?

Nu există sentiment mai neplăcut pentru un medic decât acela de a se uita la un pacient cum se stinge, fără a-l putea ajuta. Acum 18-20 de ani, în majoritatea clinicilor, medicii erau axați cu precădere pe dermatoze, gastroenterite virale sau alte boli infecțioase, iar lipsa cunoștințelor și a experienței în cardiologia veterinară (inclusiv pe plan global) cât și a aparaturii extrem de costisitoare pentru noi românii, limitau enorm abordarea și tratarea bolilor de inimă la animale. Personal, sunt „construit” să nu accept cu fatalitatea mioritică acel „asta e!” ce poate caracterizează în mod greșit mentalitatea colectivă.

Am tratat cardiologia veterinară ca orice problemă ce necesită o rezolvare, cu mijloacele precare de care dispuneam în acea vreme lipsită de C.T.-uri, R.M.N.-uri, endoscopie etc. Fiind pasionat de fiziologie, și dornic de a descoperi misterele acestui organ neobosit, denumit de D. Călugăreanu „un motor ideal”, am început să studiez.

Care a fost primul echipament în care ați investit și cum ați reușit să integrați noul serviciu între serviciile oferite deja proprietarilor de animale de companie din București?

Primul echipament? Am primit cadou de la un coleg două electrocardiografe defecte, din care speram să obțin unul funcțional. Am apelat la o serie de tehnicieni din spitale umane, dar nu au reușit. După vreo 6 luni de zile de negocieri, am reușit însă să conving conducerea clinicii unde lucram să achiziționeze un monitor de urgență, modest dar care dispunea de 6 derivații și tensiometrare. Adică un pas mic pentru omenire, dar un pas imens pentru mine! În momentul în care m-am decis că vreau să înființez prima clinică de cardiologie veterinară din țară, unde visam să tratez exclusiv și intensiv bolile de inimă la animale, ceea ce însemna un drum nou pentru mine, m-am împrumutat la prieteni, părinți etc., și am făcut și rate pentru a plăti un electrocardiograf performant pe care plătisem enorma sumă (pentru mine atunci!) de 1200 de euro! Și în plus, am primit cadou de la soacra mea o cutie metalică (pentru scule!), în care să țin și să transport electrocardiograful. Ce simple sunt lucrurile acum în 2018 dar cât de complicate erau atunci pentru medicii veterinari! O altă problemă era însă să trezesc interesul colegilor pentru cardiologia veterinară.

Am început să fac deplasări (cu cutia de la soacră-mea!), și au urmat vreo 2 ani foarte grei, în care eram întrebat de ce ne trebuie cardiologie veterinară, că doar 10 % din pacienți suferă de boli de inimă, deci nu se justifică interesul pentru acest subiect, că nu se poate face o clinică privată doar pentru un anumit tip de afecțiuni etc. A fost greu. Dar dacă te încăpățânezi să crezi în ceva, și renunți la orice altceva în favoarea pasiunii tale, apar și rezultatele. Încrederea colegilor (de care depinde specialistul), se câștigă greu, dar odată câștigată, lucrurile încep să meargă. Îmi aduc aminte de un caz, unde am fost solicitat de către un coleg să fac o electrocardiogramă unui câine, aparent sănătos, concluzia mea fiind că are nevoie și de o ecografie cardiacă. Neîncrezător, respectivul coleg apelează pe loc la experiența unui profesor titrat care se hotărăște să încerce să facă ecocardiografia. Secunda în care transducerul aparatului a arătat pe monitor atriul stâng a fost cea mai fericită secundă poate din 18 ani de muncă! Un tromb de 2-3 cm se „plimba” liber în atriu, și așa cum trombul crește ca un bulgăre de zăpadă dacă nu-l tratezi, așa a crescut și încrederea colegilor în utilitatea examenului cardiologic. Sunt multe de spus. Un alt coleg, după ce i-am consultat pacientul și i-am dat un raport medical de vreo 2-3 pagini, s-a dus la un „second opinion” la Profesorul Marinescu, Dumnezeu să-l ierte, știind că marele semiolog nu era un fan al imagisticii veterinare, convins deci că Profesorul Marinescu nu va fi de acord cu diagnosticul. Monument de corectitudine, Profesorul a studiat îndelung raportul medical, și i-a spus colegului meu că dacă medicul care a scris raportul va munci la fel de mult, o să ajungă un mare cardiolog! Ei, eu încă muncesc!

Cu alte cuvinte, începutul a fost foarte greu. Greu de descris emoția cu care am pășit în cabinetul Profesorului Radu Ciudin (cardiolog uman), care trebuia să ne ajute cu un stimulator cardiac pe care doctorul N. Bercaru urma să îl implanteze lui Boxi (deja celebru acum). Integrarea examenul cardiologic în rutina clinicilor veterinare a devenit posibilă deci muncii și a rezultatelor, nu a promovării comerciale.

Ce a însemnat pregătirea profesională în această zonă - dacă a fost ecograf dacă ați participat sau nu la cursuri oferite de cei de la care ați achiziționat echipamentul sau ați preferat să mergeți pe cont propriu la cursuri oferite de asociații de medici veterinari active în România?

Acum 15 ani erau foarte puține asociații veterinare, cursurile la fel de puține și costisitoare. Acesta este motivul pentru care acum țin cursuri de cardiologie, scriu articole medicale, am înființat „Revista Română de Cardiologie Veterinară” etc., pentru a-i ajuta pe colegii mei cu informațiile care lipseau atunci. Eu am pornit de la cărți copiate alb-negru, cu imagini aproape nedescifrabile, primite cadou sau achiziționate de afară, cu cărți din patologia umană. Acum le ofer colegilor tineri imagini și filmări 3D.

Câte ore munciți pe săptămână și cum arată o zi tipică de lucru din viața dvoastră?

Nu calculez munca în ore, telefonul meu este deschis permanent colegilor și proprietarilor de animale. La cabinet știu când vin, dar nu și când plec. Am nopți în care după o operație complicată, dorm lângă pacient. Ziua de muncă înseamnă o medie de 14-15 pacienți pe zi (exclusiv pacienți la examen cardiologic), cu precădere urgențe cardiovasculare, examene  preoperatorii, recontroale, proceduri de urgență ( pericardocenteze, operații în dirofilarioză, trombectomii etc.) sau pacienți cu suspiciune de boală cardiacă. Printre picături, pregătesc materialele pentru cursuri, congrese, articole etc.

Prezentările le termin în mod normal în dimineața simpozionului! Numărul mare de cazuri a dus la instalarea unui sistem electronic de bonuri de ordine.

Aveți un soft de evidență a clienților?

Eliberăm rapoarte medicale tuturor pacienților (care ajung și la medicul curant), și aceste rapoarte sunt îndosariate electronic pe un hard extern, alături de imaginile ecografice, plus case box-uri dacă patologia o impune.

Cât la sută din timpul dvoastră acordați pregătirii continue?

Nu există zi în care să nu citesc sau să recitesc un material științific, plus studiul individual pe caz atunci când se impune.

Domeniile de specialitate reprezintă o pregătire continuă permanentă. Cardiologia veterinară este un triatlon, nu un sprint.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră?

Succesul? Recunoaștere profesională, respectul colegilor și al proprietarilor de animale, să rămână ceva în urma mea, de care să fiu mândru, să nu dezamăgesc încrederea unui coleg care își pune speranțele în expertiza mea, telefonul primit de la un coleg care îmi spune că s-a rezolvat cazul, proprietarul care sună de sărbători să îmi ureze sănătate, pozele cu pacienții care mă felicită de ziua mea, medicul de la satul uitat din Alexandria care la 70 de ani era curios cum se măsoară tensiune arterială la câine, uimirea medicului din S.U.A. care a aflat că și noi, românii dozăm renina la animale, acordul celei mai importante clinici de chirurgie cardiovasculară din Europa în protezarea valvei mitrale la câine de a colabora cu revista noastră, familie și sănătate.

Vă considerați medici veterinari de succes?

Mă consider un medic care face și dorește să facă lucrurile de mai sus. Mă consider un om împlinit.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face la fel? Ce ați schimba?

Poate aș schimba multe, poate nu. Sunt ceea ce sunt ca rezultantă a interacțiunilor profesionale și personale. Doresc să schimb lucrurile pentru colegii mai tineri.

Care este primul lucru pe care ați dori să îl știe un medic veterinar proaspăt ieșit din facultate? Care ar fi cele 5 „reguli” fundamentale pe care ar trebui să le știe atunci când se gândește să deschidă un cabinet?

Primul lucru ar fi să-și respecte statutul de medic. Meseria de medic veterinar este nobilă. Să nu uite de conceptul pe care au jurat să îl respecte: primum non nocere. În primul rând să nu faci rău. 5 reguli fundamentale? Să muncească, să muncească, să muncească... Cabinetul veterinar nu este un S.R.L.

Cabinetul veterinar este un loc unde se aplică medicina. Cabinetul veterinar nu funcționează după reguli comerciale, ci medicale. Rezultatele țin un cabinet deschis, nu reclama. Și să știe că este o muncă pe termen lung, unde nu poți trișa, dar dacă pun suflet vor reuși..

 Articole cu același subiect:

Articole similare

Relatii Publice

În medicina veterinară, comunicarea veștilor rele este un proces delicat, care implică nu doar pacientul— animalul bolnav—ci și proprietarul acestuia, ale cărui emoții și reacții joacă un rol...

Editoriale & Analize

Este putin neortodox, ca eu, un neinițiat în stomatologia veterinară să „îmi dau cu părerea” despre această specializare. Dar poate fi interesant să vorbesc, chiar și așa.

Noutăți Medicale

Pe 8 noiembrie, am lansat un sondaj adresat medicilor veterinari, pentru a analiza percepțiile acestora privind principalele cauze ale burnout-ului în medicina veterinară. Sondajul , publicat pe...

Noutăți Medicale

Pe 21 noiembrie, între orele 18:00 și 20:00, va avea loc un webinar mult așteptat, organizat de European Board of Veterinary Specialisation (EBVS) și International Veterinary Students’ Association...

Management

În universul antreprenoriatului, drumul de la o idee strălucită la un produs sau serviciu de succes este adesea pavat cu provocări, incertitudini și multe decizii. Mulți antreprenori visează la...

Noutați Medicale GeneraleToate

Noutăți Medicale PETToate

Noutăți Articole Specializate Business


 

Acreditare CMVRO