Cereri pentru intensificarea supravegherii asupra teniei zoonotice în Marea Britanie

Medicii veterinari și specialiștii în medicină umană solicită o supraveghere sporită, la nivel molecular, a unui parazit zoonotic care ar putea să se fi răspândit dincolo de zonele tradiționale din Marea Britanie.

Echinococcus granulosus provoacă boala hidatică sau echinococoza chistică la oameni – o afecțiune cronică ce poate duce la formarea de chisturi în ficat și plămâni, iar mai rar în oase, rinichi, splină, mușchi și sistemul nervos central.

Pe 6 aprilie, speciile de Echinococcus au fost adăugate pe lista agenților patogeni pe care laboratoarele care testează probe umane din Anglia sunt obligate să îi raporteze către Agenția pentru Securitate în Sănătate a Regatului Unit (UKHSA).

Zone cunoscute

Această tenie este răspândită în întreaga lume, dar în Europa apare cu precădere în zonele de creștere a oilor, inclusiv în părți din Europa de Est și în jurul regiunii mediteraneene.

În Regatul Unit, focare tradiționale de E. granulosus au fost identificate în Insulele de Vest și în Powys (Țara Galilor), iar programele anterioare de deparazitare și informare s-au concentrat pe aceste regiuni. Totuși, prevalența în afara acestor zone este necunoscută.

Dr. Marisol Collins, medic veterinar și lector în farmacologie veterinară la Universitatea din Liverpool, și-a dedicat teza de doctorat acestui parazit și speră ca cercetarea sa să fie publicată în curând într-un jurnal științific de specialitate.

Dovezi

Vorbind în cadrul unei sesiuni clinice sponsorizate de Elanco la Congresul și Expoziția BSAVA 2025, Dr. Collins a prezentat concluziile cercetărilor sale desfășurate în ferme de oi, canise de vânătoare, grădini zoologice și abatoare, unde a identificat dovezi ale prezenței E. granulosus atât în interiorul, cât și în afara zonelor cunoscute.

„Rezultatele obținute susțin imaginea unei reapariții în Țara Galilor – acel tipar oscilant pe care îl vedem atunci când programele de control încep, se opresc și nu sunt aplicate într-un mod coerent. Din ceea ce am descoperit, parazitul ar putea fi prezent și în afara focarelor cunoscute. Dar trebuie menționat că nu a fost un studiu de prevalență. Știm că există factori de risc comuni, iar toate aceste lucruri împreună reprezintă, practic, un semnal de alarmă. Avem nevoie de studii de prevalență corecte, la nivel molecular, pentru a afla exact unde se află acest parazit”, a declarat Dr. Collins.

Riscuri

Ian Wright, președinte și director al Consiliului Științific European pentru Paraziți la Animalele de Companie (ESCCAP), a explicat că riscul de infectare cu E. granulosus a fost perceput în principal ca fiind limitat la fermieri și îngrijitorii caniselor de vânătoare, din cauza hrănirii cu organe crude, a contactului direct și a accesului câinilor la animale moarte.

Totuși, sesiunea a abordat și îngrijorările legate de răspândirea prin câinii lăsați liberi pe pășuni, eliminarea necorespunzătoare a excrementelor, care pot contamina alimentele, sau prin dietele crude pentru câini care nu sunt congelate corespunzător.

„Problema cu Echinococcus este că ouăle microscopice eliminate prin fecale devin imediat infecțioase. Nu este un parazit potrivit pentru strategia testare și tratament, deoarece transmiterea are loc deja la momentul testării, prezentând un risc zoonotic pentru oameni. Totuși, testarea rămâne utilă pentru supraveghere. Nu ne bazăm exclusiv pe ea, ci folosim o abordare bazată pe risc pentru a decide dacă tratăm, dar testele ne pot ajuta să înțelegem unde se află parazitul în țară, ceea ce ar fi foarte valoros”, a spus Dr. Wright.

Caz de echinococoză chistică

Laura Nabarro, specialist în parazitologie, medicină tropicală și boli infecțioase la Spitalul pentru Boli Tropicale UCL, a prezentat un caz cronic de echinococoză chistică la o femeie de 57 de ani, care a necesitat săptămâni de spitalizare și luni întregi de recuperare, după ce ar fi contractat boala în Marea Britanie.

Dr. Nabarro a menționat că suspectează că 85–90% dintre cazurile din Regatul Unit sunt încă dobândite în străinătate, dar colectarea de date noi și o colaborare mai strânsă între medici și veterinari ar putea aduce beneficii semnificative în viitor.

Sursa: vettimes.com