Experții recomandă echipelor veterinare să reevalueze prevenția anti-căpușe, pe măsură ce arealele în schimbare și agenții patogeni emergenti modifică riscurile de expunere pentru animale și oameni.

Un nou review subliniază că gestionarea căpușelor și a bolilor transmise de acestea în Statele Unite necesită acum o strategie One Health coordonată, care să țină cont de distribuția în schimbare a căpușelor, de gazdele animale domestice și sălbatice, de condițiile de mediu și de tiparele de expunere umană.

Publicat online în Journal of the American Veterinary Medical Association, studiul se concentrează pe speciile de căpușe cu cea mai mare relevanță pentru practicienii One Health: Ixodes scapularis, Ixodes pacificus, Dermacentor variabilis, Dermacentor andersoni, Amblyomma americanum, Amblyomma maculatum, Rhipicephalus sanguineus sensu lato și invaziva Haemaphysalis longicornis.

Autorii au remarcat că bolile endemice și emergente transmise de căpușe — atât la oameni, cât și la animale — cresc ca frecvență în SUA și sunt probabil influențate de schimbările în utilizarea terenurilor, comportamentul uman, factorii socioeconomici, comerțul și deplasările cu animale, schimbările de mediu, suprapunerea om-faună sălbatică și îmbunătățirea detecției agenților patogeni. Mesajul practic pentru echipele veterinare: prevenția anti-căpușe și recunoașterea bolilor nu se mai pot baza pe presupuneri geografice statice.

Arealele căpușelor se extind

Reviewul evidențiază mai multe modificări de distribuție relevante clinic. I. scapularis, căpușa cu picioare negre, rămâne răspândită în estul SUA, extinzându-se spre vest în Midwest și Texas, însă aria sa continuă să crească. I. pacificus este stabilită de-a lungul coastei Pacifice, cu extindere prevăzută a arealului.

Autorii descriu, de asemenea, extinderea A. americanum în estul și centrul-sud al SUA, și a A. maculatum din statele de pe coasta Golfului spre zone interioare și nordice. R. sanguineus rămâne deosebit de importantă în mediile cu câini și în crescătorii, deoarece poate parcurge întregul ciclu de viață în interior și poate persista în locuințe și medii peridomestice.

Căpușa invazivă cu coarne lungi, H. longicornis, rămâne o specie de îngrijorare crescândă. Conform reviewului, a fost detectată oficial pentru prima dată în America de Nord pe o oaie domestică din New Jersey în 2017, cu specimene identificate retrospectiv din West Virginia (2010) și New Jersey (2013). De atunci, a fost detectată în cel puțin 21 de state. Reproducerea partenogenetică îi permite o creștere rapidă a populației fără împerechere, iar gama de gazde include animale de fermă, câini, pisici, faună sălbatică și oameni.

Riscul de boală variază în funcție de vector, gazdă și regiune

Reviewul organizează principalele amenințări reprezentate de bolile transmise de căpușe în 4 grupe cu importanță clinică: boala Lyme și febra recidivantă transmisă de căpușe dure, rickettsiozele din grupul febrei pătate, babesioza și anaplasmoza/ehrlichioza.

Boala Lyme, cauzată de Borrelia burgdorferi, este transmisă de I. scapularis în estul SUA și de I. pacificus în vest. Șoarecii cu labe albe și alți mici mamiferi și păsări servesc drept gazde rezervor, în timp ce cerbii cu coadă albă susțin reproducerea căpușelor Ixodes. Câinii și caii pot dezvolta semne clinice: șchiopătare, articulații tumefiate, letargie, febră, modificări renale sau neurologice.

Rickettsiozele din grupul febrei pătate, inclusiv febra pătată a Munților Stâncoși, sunt asociate cu Rickettsia spp. și transmise de căpușe precum căpușa americană de câine, căpușa de lemn din Munții Stâncoși, căpușa brună de câine și căpușa de coastă. La câini pot apărea febră, letargie, inappetență, edem, peteșii pe mucoase, anomalii oculare și potențiale leziuni de organ.

Babesioza este cauzată de protozoare intraeritrocitare din genul Babesia. Babesia microti este cel mai frecvent agent uman în SUA, cu specii cu importanță veterinară la bovine, cai și câini. Semnele clinice la animale pot include febră, letargie, mucoase palide, anemie, icter, slăbiciune, hemoglobinurie și productivitate redusă.

Anaplasmoza și ehrlichioza sunt importante atât în medicina animalelor de companie, ecvine și bovine, cât și în sănătatea umană. Reviewul evidențiază Anaplasma phagocytophilum, Anaplasma marginale, Ehrlichia chaffeensis, Ehrlichia ewingii, Ehrlichia canis și agentul uman emergent Ehrlichia muris eauclairensis. Semnele clinice la animale pot include febră, letargie, anemie, scădere în greutate, dureri articulare, edem, trombocitopenie, icter, respirație dificilă, comportament agresiv și productivitate scăzută.

Deciziile de diagnostic trebuie fundamentate clinic

Autorii subliniază că identificarea speciei de căpușă poate ajuta practicienii să evalueze expunerea probabilă la agenți patogeni și să rafineze recomandările de management. Identificarea morfologică rămâne abordarea principală, deși confirmarea prin PCR devine din ce în ce mai frecventă în setările specializate sau de cercetare.

Reviewul avertizează, de asemenea, împotriva interpretării excesive a testării agenților patogeni din căpușe. Detectarea unui agent patogen într-o căpușă îndepărtată nu confirmă infecția la animalul sau persoana mușcată, iar un rezultat negativ poate oferi o falsă siguranță, deoarece poate fi vorba de o altă mușcătură neobservată.

Pentru pacienții animali, reviewul susține o abordare diagnostică care integrează semnele clinice, istoricul de expunere și deplasare, prevalența vectorilor, distribuția geografică și rezultatele testelor. Testele serologice disponibile în cabinet pot identifica expunerea la anumiți agenți patogeni, dar pacienții simptomatici pot necesita testare moleculară de confirmare prin laboratoare de diagnostic de referință.

Prevenția necesită un management integrat al căpușelor

Reviewul identifică managementul integrat al căpușelor ca strategie cea mai eficientă pentru reducerea mușcăturilor și a transmiterii agenților patogeni. Această abordare combină intervenții chimice, culturale și fizice, în loc să se bazeze exclusiv pe acaricide.

În practică, aceasta poate include educarea clienților privind modificarea habitatului, excluderea faunei sălbatice, verificări de rutină pentru căpușe, îndepărtarea promptă a căpușelor și utilizarea consecventă a preventivelor adecvate speciei. Autorii notează că managementul trebuie să țină cont de biologia căpușelor — de exemplu, tratarea câinilor poate fi suficientă pentru unele infestări cu D. variabilis, dar infestările cu R. sanguineus necesită adesea și tratamentul mediului interior.

Studiul rezumă opțiunile de acaricide disponibile pe specii: tratamente pentru bovine (amidine, piretroizi sintetici, organofosforice, lactone macrociclice); opțiuni limitate aprobate pentru ecvine; și multiple produse pentru câini și pisici, inclusiv fenilpirazoli, neonicotinoide și izoxazoline. Autorii specifică în mod expres că piretroizii topici nu trebuie utilizați la pisici din cauza riscului de toxicitate severă.

Pentru îndepărtarea căpușelor, reviewul reconfirmă recomandarea standard: apucați căpușa cât mai aproape de piele și trageți în sus fără a răsuci. Îndepărtarea incorectă poate agita căpușa sau lăsa piesele bucale înfipte în piele.

Extinderea arealului vectorilor stabiliți și apariția H. longicornis subliniază necesitatea ca medicii veterinari să actualizeze periodic evaluările de risc legate de căpușe. Managementul practic trebuie să combine conștiința vectorilor regionali, istoricul de expunere specific pacientului, diagnosticul judicios, preventivele consecvente, controlul de mediu și educarea clienților.

Abordarea One Health nu este un concept abstract de sănătate publică în acest context. Este cadrul de care echipele veterinare au nevoie pentru a conecta riscurile la nivelul câinilor, pisicilor, cailor, animalelor de fermă, faunei sălbatice, mediului și oamenilor — și pentru a interveni înainte ca boala transmisă de căpușe să devină un diagnostic clinic.

Sursa: dvm360.com