Un medic veterinar dedicat salvării animalelor sălbatice, filmat astăzi în București, mâine în Delta Dunării. Chemat peste tot unde se află un animal sălbatic sau chiar domestic în dificultate, medicul veterinar Ovidiu Roșu a reușit să facă, în România, din salvarea animalelor sălbatice, o carieră. Spune că una din reușitele sale cele mai mari este că a reușit să o facă pe mama sa mândră de el. Noi însă am spune că este exemplul viu că omul sfințește locul și, în cazul lui, și profesia pe care a ales-o și pe care o reprezintă cu succes. Citiți mai jos un interviu despre planurile de viitor ale medicului veterinar Ovidiu Roșu și ce speră, pentru profesia de medic veterinar, să se concretizeze în materie de practici și rețele la nivel național.

Când ai început cariera de doctor medic veterinar și care au fost primele cazuri pe care le-ai avut de tratat ca si medic?

RO: Cariera, bănuiesc, a început oficial în Indonezia prin 2009 cu maimuțe, după ce-am terminat facultatea și ceva studii de specializare pe sălbăticiuni în Austria. Totuși, cazurile s-au tot perindat și pe timpul studenției. Că au fost câini, pisici, cai, păsări, vaci sau porci, „joaca” de-a doctorul de animale a fost prezentă de prin anul 3. Am avut, slavă cerului, mentori care au avut răbdarea și curajul să mă țină după ei prin tot felul de herghelii, ferme și adăposturi, unde pe lângă șansa de a „pune mâna”, mi-au inoculat și o etică profesională puternic direcționată către nevoile animalelor.

Ai urmat la un moment dat cursuri în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Viena. Spune-ne cate ceva despre experiențele avute acolo.

RO: Da. După ce am terminat facultatea în București în 2008, am primit o bursă cu care am putut urma un curs de specializare în medicina animalelor sălbatice la Facultatea de Medicină Veterinară din Viena - modulul Conservation Medicine. Ei bine, la momentul respectiv era ceva relativ nou și puțin studiat în lume - mai erau doar 3 alte universități care dezbăteau conservarea și medicina animalelor sălbatice și rolul medicului veterinar. Cred că
cel mai important aspect la care am fost expus a fost conceptul de One Health și multitudinea de conexiuni și interdependențe dintre lumea vie, mediu și societatea umană, și astfel rolul medicului veterinar ca o punte de legătură extrem de importantă în interacțiunea dintre acestea, atât la nivel local, cât și global.

Lucrezi în breasla salvării animalelor de ceva timp. Fie că vorbim de animale sălbatice, de
animale sălbăticite sau de animale domestice, fără stăpân, vedem tot mai multe cazuri în care oamenii se implică și caută serviciile unei asociații sau fundații care să-i ajute să „repare” animalul respectiv.

Spune-ne despre provocările pe care le întâmpini atunci când ieși pe teren în activitatea ta de zi cu zi de medic veterinar.

RO: Mda... este o ramură a interacțiunii om-animal oarecum nouă în România, dar care a devenit extrem de vocală și influentă atât în mediul social, cât și politic în ultima perioadă. Nevoia de a ajuta animale aflate în situații în care viața lor este pusă în pericol a apărut odată cu creșterea nivelului de trai a societății și ca răspuns la dezinteresul sau incapacitatea organelor de stat de a se ocupa de diferite spețe în care sunt implicate animalele. Astfel, au apărut persoane și cu timpul din ce în ce mai multe organizații care încearcă să suplinească golul respectiv. În multe cazuri persoanele implicate în salvarea animalelor reușesc să facă o treabă foarte bună, colaborează la rândul lor cu specialiști, își ști limitele și punctele forte, astfel încât animalele să primească cele mai bune îngrijiri.

Totuși, din păcate, în alte cazuri, scopul și rezultatele salvării pot fi cel puțin îndoielnice. Lipsa unei structuri educative formale, a unei metodologii cuantificabile, controlabile și a unei etici profesionale clare, aoferit posibilitatea afirmării multor „salvatori iubitori” doar din prisma unor considerente emoționale. La începutul carierei disprețuiam total termenul de „iubitor” cu care eram asociat pentru că acesta nu spunea absolut nimic despre competențele mele.

Totuși, această lipsă de reglementări m-a împins, cumva intuitiv, să încerc să mă dezvolt singur pe diferite paliere mai mult sau mai puțin tangențiale cu medicina veterinară: alpinism utilitar, tehnici de intervenție în condiții critice (dezastre naturale sau artificiale), prim ajutor uman. De asemenea, am decis să mă lupt cu autosuficiența și lenea din mine, cu un sistem academic sărăcăcios și oarecum indiferent la vreme aia și, cel mai greu, cu o societate și un sistem de stat local obtuz la suferințele animalelor, și în ultimii 10 ani, susținut de organizația Vier Pfoten, (actual Asociația ARCA), am reușit să salvăm și să dezvoltăm un program de gestionare a populației sălbăticite de cabaline din Letea, Delta Dunării. Subiectul ăsta a stat la baza susținerii lucrării mele de doctorat în 2017.

Examenul real de maturitate și competență în salvarea animalelor a fost intervenția de pe vasul răsturnat în portul Midia în noiembrie 2019. Acolo, timp de aproape o săptămână a fost nevoie de toată expertiza medicală, tehnică și psihologică de care dispuneam pentru a găsi soluții la un dezastru naval unic în istoria recentă în care erau implicate 14.600 de oi.

Împreună cu colegii de la ARCA și cu mai echipe de intervenție IGSU și ARSVOM am reușit în condiții cumplit de dificile să salvăm o parte din animalele încă vii de pe vas. Astfel, cu timpul totul a prins contur și căpătat sens, iar după mai multe intervenții de salvare de succes
din țară și străinătate, mai multe articole de specialitate publicate, anul acesta am reușit să punem la punct un curs practic de Salvare a Animalelor în Condiții de Siguranță pe care îl predăm instituțiilor abilitate de intervenție: în special Pompierilor, dar și primăriilor locale sau facultăților de medicină veterinară interesate de subiect.

Ai inițiat proiectul Visul Lunei, un centru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice în cadrul căruia ai reușit să salvezi mii de animale. Vorbește-ne puțin despre proiectele pe care le aveți în cadrul centrului și dacă aveți planuri de dezvoltare.

RO: Fundația Visul Luanei este structurată în 3 proiecte primare: Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice, un departament de animale domestice care se ocupă în principal de campanii de sterilizări și un departament de ecologizări și plantări.

Eu sunt responsabil de Centrul de Reabilitare și când este nevoie intervin și în cadrul celorlalte departamente. Rolul Centrului este acela de a oferi îngrijiri medicale de specialitate
animalelor sălbatice găsite în impas de supraviețuire în regim gratuit având ca scop eliberarea lor înapoi în sălbăticie. Am pornit de la câteva zeci de animale la peste 2500 de  animale îngrijite anual. Numărul și multitudinea de specii care cresc anual ne-a obligat să creștem atât la nivel de infrastructură, cât și a diversificării competențelor medicale.

Un plan, să sperăm de cât mai scurtă durată, ar fi redefinirea structurală a Centrului cu amenajarea de camere suplimentare de tratament și voliere de specialitate adaptate nevoilor anumitor specii cu care interacționăm.

De asemenea, ne dorim foarte tare consolidarea unui program educativ public și al unuia menit pentru viitoare cadre medicale și reabilitatori care vor să lucreze cu animale sălbatice. În plus, ne dorim crearea unei rețele naționale de intervenție rapidă și tratament a animalelor sălbatice care să adere la o metodologie și o etică comună, astfel încât animalele să primească cele mai bune și corecte îngrijiri.

Cum te vezi peste cinci ani? Ce va face medicul Ovidiu Roșu si ce va face omul Ovidiu Roșu?

RO: Sincer să spun, aș vrea să nu mai fie așa greu. Să tot sculptez la piatra aia care să facă sistemul de salvare a animalelor să se învârtă mai ușor, mai corect, mai sigur și pentru cât mai multe animale și persoane. Aș vrea să stau în mijlocul patului și să-mi aplaud colegii de breaslă că fac treabă bună, iar publicul să ne ia toate sfaturile în serios și să nu mai facă de capul lor când întâlnesc animale, de multe ori compromițându-le viața. Și poate să cresc și eu pe plan personal. Am neglijat destul de mult aspectele ce țin de confortul personal și familie, și acum la aproape 40 de ani, am început să mă resimt.

Ce înseamnă succesul în medicina veterinară din punctul tău de vedere?

RO: O întrebare pe cât de simplă, pe atât de complicată. Succesul îl văd în încercarea
îndeplinirii esenței medicinii veterinare, aceea de a-ți canaliza competențele medicale asupra
nevoilor reale ale animalelor. Complicată, pentru că de multe ori lucrul asta vine cu o sumedenie de limitări și lipsuri ce pot deveni extrem de frustrante și care în multe cazuri au reușit, din păcate, să pervertească noțiunea și activitatea de medic.

Te consideri un medic veterinar de succes?

RO: Nu știu și nu prea mai îmi mai pasă. De mic mi-am dorit cu disperare să fiu de succes, până când am conștientizat că în meseria asta chiar nu contează și atunci am încetat să mai alerg după acest lucru. Faptul că în societate ești aplaudat că ai ajuns „cineva”, este total irelevant în fața nevoilor animalelor pentru care ți-ai asumat responsabilitatea îngrijirii. Animalele nu au cum să conștientizeze sau să evalueze ajutorul pe care încerci să-l oferi, iar dorințele oamenilor față de animale de multe ori pot fi divergent nevoilor animalelor, așa că și dacă m-aș considera de succes, ar fi ceva evaluat destul de subiectiv.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, în cariera veterinară, ce ai face la fel și  ce ai schimba?

RO: Păi, probabil că nu aș mai face medicina veterinară și m-aș apuca de altceva. Probabil pompier sau ceva în aviație, de care am fost toată viața atras. Nu știu dacă aș face-o cu asemenea pasiune, dar viața e îndeajuns de complexă încât să merite încercat cât mai multe lucruri. Dar să zicem că m-aș duce în timp și aș putea vorbi cu studentul Roșu din anul 1 FMVB, i-aș zice să-și schimbe mai des cearceafurile de la patul din cămin. Restul întâmplărilor, bune, rele m-au făcut să fiu ce sunt azi și, una peste alta, am reușit s-o fac
pe mama mândră.

Ce l-ați sfătui pe proaspăt absolvent de medicină veterinară? Care ar fi cele 5 lucruri pe care ar trebui să le știe înainte de a se angaja sau de a-și deschide un cabinet?

RO: Păi cred că răspunsul la întrebarea asta se poate intui din răspunsurile anterioare. Cred că pasiunea față de meserie cu o abordare direcționată primar către nevoile animalelor, deschiderea la nou și educație, colaborarea multidisciplinară și un pic de modestie poate construi sau deschide multe porți.

 Articole cu același subiect: