Criza poate fi un bun educator. Cand eram mici era o tragedie daca dom''''invatator ne urechea pentru vreo boacana. Ulterior stiinta a demonstrat ca trasul de urechi determina secretia unor substante hormonale la nivel encefalic care stimuleaza atentia. In concluzie, putem spune  oare: criza ne trage de urechi ca sa fim mai atenti? Sau din principiu ar trebui sa fim mai atenti cu viitorul nostru? Pe unii, criza ii trage de urechi de le rupe, dar degeaba. Mai rau e ca, fac ce fac, si fara urechi, cu capul lor inecat in girofaruri si conferinte dau tot felul de directive esentiale pentru o societate, intorcand toata ordinea logica de pana atunci cu fundul in sus. Nu am spus ca sunt rele sau bune deciziile ci doar ca misca din radacini relatii sociale si financiare care guverneaza o tara. Sau asta cred ei, ca se poate schimba un popor peste noapte?! Este cumplit! Dar asta e o alta problema, ce face obiectul unor reviste politice, nu de medicina veterinara.

Dar de ce am inceput asa?  Zilele trecute am simtit o altfel de criza. Eram in trecere  pe langa un grup de tineri fumatori, contemplativi politic, linistiti in felul lor hippie si comentand aiureli, inserati fiind pe un postament de beton. O remarca ucigatoare a venit spre mine: "uite generatia atomica care o sa ne plateasca noua pensiile". Un gol imens s-a postat in stomac vreo cateva minute si am baiguit eu "daca astia o sa-mi plateasca mie pensia, mai bine ma las pagubas".

Dar realitatea asta este. Studentii veterinari care acum sunt in facultatile din Romania, neacreditate, si care fac mai mult felceri veterinari decat doctori au sa fie generatia care va veni dupa noi si care "ne va plati pensia". Puteti spune pe buna dreptate "dar ce imi pasa mie acum?!". Acum este ok, suntem in putere, muncim, ne zbatem, participam la seminarii si informari, suntem in topul veterinarilor de succes. Dar ce sa va intampla maine, cand va trebui sa fim spitalizati, cand povara anilor isi va spune cuvantul, cand o durere de spate ne va impiedica cateva zile sa dam consultatii? Un prieten mi-a spus mai demult ca un medic veterinar de peste 40 de ani, care nu simte o durere pe undeva dimineata cand se trezeste inseamna ca s-a trezit mort. Greu de spus, sau tot nu va intereseaza? Eu cred ca trebuie sa ne intereseze. Relatiile in societatea veterinara se schimba de la an la an. Peste 10 ani totul va fi comercial si guvernat de legile aspre ale capitalismului. Adio concesiuni, adio bani de la stat si multi, foarte multi practicieni, mai mult sau mai putin profesionisti. O singura saptamana plecat din cabinet si totul se duce la vale. As putea sa continui cu ce se poate intampla daca.... cu o lista mai mult decat neagra, dar va las pe voi sa visati urat.
In schimb, hai sa facem impreuna un alt tip de scenariu, ceva mai optimist: "Ce ar fi daca" maine veti posta profilul cabinetului dvs. pe pagina de joburi veterinare si veti anunta conditiile in care angajati personal. Toata lumea va recunoaste ca medic veterinar de succes si multi si-ar dori sa invete de la dumneavoastra. Puteti publica un anunt ca acceptati voluntari in practica sau interni cu un anumit numar de ore. Stabiliti ceva criterii inalte de performanta si lansati oferta. Multi vor incerca, multi vor da gres, dar unii vor ajunge sa faca practica sau sa lucreze ca intern la dvs. Ii luati langa dvs, vor invata de pe bancile facultatii ce este profesia si mai important, vor invata sa invete, vor constientiza ce este primordial in practica si in studiul individual. Dar cel mai important, vor invata de la dvs. cum sa se comporte ca medic veterinar, cum sa relationeze in societatea veterinara si cum sa sprijine aceasta profesie ca apoi sa fie si ei sprijiniti.

Cu alte cuvinte, vor deveni MEDICI VETERINARI, asa cum poate am fi dorit si noi sa devenim cand eram pe bancile facultatii. Posibil ca intr-un an, doi sau trei sa gasiti si colegul ideal pentru a practica alaturi de dvs. Asa incet, incet, breasla veterinarilor va capata un alt contur.

Va ganditi poate ca asa va faceti concurenti? Total gresit! In profesia noastra, concurenta poate veni oricand si de la orice coleg, fara a o putea influenta in vreun fel. Concurenta, alaturi de fisc si moarte sunt singurele certitudini din viata noastra. Atunci, nu vad de ce trebuie sa va faceti astfel de griji. Important, cred eu, este ca aceasta concurenta sa aiba principii, sa functioneze intr-un cadru constructiv, stiintific si cu mult discernamant deontologic.
Cu alte cuvinte mai bine va educati viitoarea concurenta, cu care este posibil sa colaborati, decat sa ramaneti ascuns intr-o carapace si sa carcotiti pe la colturi, iar viata sa evolueze nestingherit pe langa voi.
Cred ca a fi deschis si constructiv va aduce numai recunoastere si valoare in jurul dvs, fiind membru activ in actul evolutiei societatii medicale veterinare romanesti.