Un studiu publicat în Journal of Small Animal Practice arată că proteina serică amiloid A (SAA) poate fi utilizată cu un grad ridicat de acuratețe pentru a diferenția pielonefrita la pisici de alte afecțiuni ale aparatului urinar.

Pielonefrita este o infecție a rinichilor care poate fi dificil de diagnosticat, deoarece semnele clinice sunt asemănătoare cu cele întâlnite în alte boli urologice, precum boala cronică de rinichi sau obstrucția ureterală. În prezent, diagnosticul se bazează, de regulă, pe identificarea bacteriilor într-o probă de urină prelevată din vezica urinară, împreună cu semne clinice, rezultate de laborator și/sau modificări observate la examinarea ecografică, care sugerează o infecție a tractului urinar superior.

Cercetarea a evaluat dacă nivelul proteinei serice amiloid A și anumite rapoarte între tipuri de globule albe din sânge pot contribui la diferențierea pielonefritei de alte boli urologice.

Cercetătorii de la Spitalul Universitar pentru Animale de Companie al Universității din Copenhaga au analizat probe de sânge și urină de la 71 de pisici. Animalele au fost împărțite în mai multe categorii: pisici cu pielonefrită confirmată, pe baza unei culturi bacteriene pozitive din pelvisul renal, pisici cu pielonefrită prezumată, stabilită printr-o cultură pozitivă din urina vezicală asociată cu semne clinice și/sau modificări de laborator, pisici cu alte afecțiuni urologice, precum boala cronică de rinichi, obstrucția ureterală, cistita, bacteriuria subclinică sau combinații ale acestora, precum și pisici clinic sănătoase.

La toate animalele au fost măsurate concentrațiile de SAA la momentul includerii în studiu, iar cercetătorii au calculat și raporturile dintre neutrofile și limfocite, respectiv dintre monocite și limfocite.

Rezultatele au arătat că valoarea mediană a SAA a fost semnificativ mai mare la pisicile cu pielonefrită confirmată, de 180,3 mg/L, și la cele cu pielonefrită prezumată, de 607,4 mg/L. În schimb, la pisicile cu alte afecțiuni urologice valoarea mediană a fost de 0,4 mg/L, iar la cele sănătoase de 0,0 mg/L, cu o suprapunere foarte redusă între grupuri.

Nivelurile de SAA au scăzut și au revenit la valori normale în marea majoritate a pisicilor după tratamentul cu antimicrobiene.

Deși raporturile dintre neutrofile și limfocite, respectiv dintre monocite și limfocite, au fost și ele semnificativ mai mari la pisicile cu pielonefrită comparativ cu cele sănătoase, valorile acestora s-au suprapus într-o măsură importantă cu cele observate la pisicile cu alte boli urologice, ceea ce le limitează utilitatea în diagnostic.

Autorii studiului consideră că un prag de 49 mg/L pentru SAA oferă un instrument neinvaziv cu o acuratețe ridicată pentru susținerea diagnosticului. O concentrație de peste 50 mg/L crește probabilitatea existenței pielonefritei la pisicile cu afecțiuni urologice, în timp ce valori sub 50 mg/L fac această afecțiune mai puțin probabilă.

„Rezultatele noastre sunt în concordanță cu cele raportate de grupul de cercetare francez condus de Kurtz și colaboratorii în 2024, care a identificat, de asemenea, SAA ca un indicator util al pielonefritei, folosind un prag similar de 51 mg/L. Această concordanță ne oferă mai multă încredere în robustețea rezultatelor. Fiind o proteină de fază acută, SAA nu este specifică pielonefritei, iar rezultatele trebuie întotdeauna interpretate împreună cu celelalte date clinice și paraclinice”, a declarat Lisbeth Jessen, autorul principal al studiului.

Studiul a mai arătat că markerul urinar al afectării renale kidney injury marker-1 (KIM-1) a avut valori crescute la mai mult de jumătate dintre pisicile cu pielonefrită, precum și la cele cu obstrucție ureterală. Potrivit autorilor, acest rezultat sugerează că leziunile tubilor proximali ai rinichilor sunt frecvente la pisicile cu pielonefrită, însă implicațiile clinice ale acestei constatări necesită cercetări suplimentare.

Sursa: bsava.com