Când ați absolvit Facultatea de Medicină Veterinară și ce v-a determinat să alegeți această profesie?

Dan Sebastian Moroșanu: Sunt absolvent al Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu”, promoția 1991. Decan al facultății era atunci domnul profesor Helgomar Răducănescu, iar decan de an domnul profesor Constantin Statescu, ambii oameni de o excepțională valoare profesională și umană. Au fost, fără exagerare, modele pentru noi: prin modul de a vorbi, de a se prezenta, prin stilul vestimentar elegant și sobru care impunea respect. Aveau o vastă cultură generală, reflectată în felul captivant în care susțineau cursurile, reușind să-i atragă și să-i inspire pe studenți. De aceea au fost cu adevărat iubiți și apreciați.

Mi-am dorit să devin medic veterinar de la vârsta de 13 ani, când mi-a murit primul cățel. Atunci am simțit nevoia profundă de a ajuta, de a salva vieți. Din acest punct de vedere, mă consider un om împlinit: sunt exact ceea ce mi-am dorit să fiu.

Ce v-a atras inițial spre medicina veterinară?

Dan Sebastian Moroșanu: Dorința de a ajuta și de a lucra cu animalele. Dacă nu deveneam medic veterinar, probabil aș fi fost biolog, biochimist, horticultor sau… „Erou al muncii socialiste”.
Biata mea bunică, când i-am spus pe la patru ani și ceva că vreau să devin așa ceva, era cât pe ce să leșine. Tata, maistru într-o fabrică, s-a uitat zâmbind în gol și mi-a spus că pentru asta trebuie să fiu cuminte și să învăț. Abia mai târziu mi-a explicat că trebuie să fii „spărgător de norme” – lucru care mi-a tăiat instantaneu elanul.

Un moment decisiv a fost când mi-am dus cățelul, mai mult mort decât viu, la domnul doctor Filea Ioan Ivana, de la Clinica Veterinară Ilioara din București – un alt medic veterinar de mare valoare. Cățelul mâncase o cutie de chibrituri cu fosfor. L-am văzut cum l-a făcut să vomite, i-a administrat antidotul, iar după trei ore animalul, adus în brațe, era pe picioarele lui. Aveam 11 ani și mi s-a părut ceva extraordinar. Și chiar a fost.

Ați ales să lucrați în medicina veterinară pentru animale mari. De ce această direcție?

Dan Sebastian Moroșanu: Inițial am dorit să fiu medic veterinar practician, fără să conteze specia, valoarea sau mărimea animalului. După absolvire am lucrat doi ani ca medic veterinar de dispensar în mediul rural. Apoi, atras de mirajul orașului natal, București, am avut cabinet pentru animale de companie între 1995 și 2000 și am fost, în paralel, medic veterinar la Circul de Stat Globus – din fericire, tot medic, nu trapezist.
Meseria era interesantă, îmi plăcea, dar simțeam că îmi lipsește ceva. În urma unor evenimente care m-au afectat profund, pentru a ieși dintr-o stare de depresie, am decis să mă întorc în mediul rural. Acolo mi-am revenit, m-am acomodat și am hotărât să rămân.

Ziua mea putea începe cu vaccinarea puilor și găinilor, continua cu o vacă ce nu rumega sau „se uita galeș”, apoi cu unul-doi porci „melancolici”, un câine, un cal. Practic, toate animalele domestice, folosindu-mă de aproape toate disciplinele învățate în facultate. Nicio zi nu semăna cu alta.

Ce v-a motivat să rămâneți aproape de medicina practică din teren?

Dan Sebastian Moroșanu: Varietatea cazuisticii și lipsa rutinei. Lucrez cu toate speciile de animale domestice. M-am integrat în comunitate, am prieteni, sunt alături de oameni la bine și la rău. De 25 de ani lucrez în aceeași localitate. Copiii care atunci abia se nășteau au astăzi, la rândul lor, copii. Îmi place să cred că, într-un fel, mi-am lăsat amprenta asupra comunității.

Cum s-a manifestat pierderea progresivă a auzului în parcursul dumneavoastră profesional?

Dan Sebastian Moroșanu: Din clasa întâi. Stăteam în a doua bancă și observam că atunci când învățătoarea mergea în fundul clasei nu o mai auzeam decât dacă întorceam capul. Cu timpul, problema s-a accentuat. Marele meu noroc a fost că am învățat singur să citesc după buze, iar pierderea treptată a auzului nu mi-a afectat vorbirea.
În prezent am o pierdere de 90–95% din auz. Proteza nu mă ajută, dar membrii comunității știu acest lucru și îmi trimit SMS-uri sau mesaje pe WhatsApp. Nu este nicio problemă nici să mă cheme la un animal bolnav, nici să mă invite la o cafea sau un grătar.

Care au fost cele mai dificile momente și cum le-ați depășit?

Dan Sebastian Moroșanu: Uman vorbind, pierderea celor dragi. Profesional, a fost perioada în care primarul localității – un alcoolic notoriu – a declanșat o campanie de denigrare și reclamații împotriva mea, în favoarea unui nepot medic veterinar. Din fericire, lucrurile s-au clarificat rapid, atât la nivelul comunității, cât și la Direcția Sanitar-Veterinară, Prefectură și Consiliul Județean. (Doar la Patriarhie nu m-a reclamat.)

Ce strategii v-au ajutat să vă adaptați activitatea profesională în contextul dizabilității de auz?

Dan Sebastian Moroșanu: Simplu: le-am spus oamenilor să-mi vorbească din față, ca să pot citi după buze. S-a aflat imediat și toți s-au conformat. M-a ajutat mult faptul că, la trei zile după ce am fost „înscăunat”, am făcut o cezariană la o vacă și am salvat atât mama, cât și vițelul. Am fost ajutat de viceprimarul localității.
Atât primarul, cât și viceprimarul lucraseră ca asistenți veterinari la CAP. Am pierdut șirul cazurilor în care m-au ajutat la cezariene, fătări distocice sau intervenții chirurgicale, inclusiv la două noaptea. Pot spune, fără rezerve, că relațiile cu autoritățile locale sunt excepționale.

Cum compensați această limitare în practica de zi cu zi?

Dan Sebastian Moroșanu: Prin seriozitate și implicare. Dacă oamenii văd că ajungi la timp, că respecți tratamentele, că vrei cu adevărat să ajuți, că ești respectuos – mai ales cu cei vârstnici – nu se poate să nu fii apreciat.

V-a ajutat dezvoltarea accentuată a simțului mirosului în diagnostic?

Dan Sebastian Moroșanu: Da, compensatoriu, mi s-a dezvoltat foarte mult simțul mirosului. De multe ori pot orienta diagnosticul de la câțiva metri: cetoze, metrite, pneumonii gangrenoase, afecțiuni podale, retenții urinare la motani, ascaridoză la căței, stomatite – la aproape toate speciile.

Ce mesaj aveți pentru tinerii absolvenți de medicină veterinară?

Dan Sebastian Moroșanu: Contextul actual este dificil și imprevizibil din punct de vedere material. În mediul rural este tot mai greu să îți susții familia din această profesie, iar în zona animalelor de companie competiția este extrem de dură, cu presiuni emoționale mari din partea proprietarilor.
Mesajul meu este simplu și sincer: dacă nu iubiți cu adevărat această profesie, nu faceți medicină veterinară.

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.

ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT: