"Ziua a inceput devreme. Soarele rasare la ora 6 si apune tot asa. Fiind aproape de ecuator, ziua are doar 12 ore. La ora 7 eram gata de plecare. Microbuzul hotelului este plin de bagajele noastre si echipamentele de cercetare. Ajungem la aeroport rapid, pe acelasi drum de pamant rosu. Aeroportul este ca o fortareata. Este pazit de militari francezi, inarmati pana in dinti. Suntem legitimati, este verificata masina. Totul e in regula, asa ca suntem lasati sa trecem. In aeroport plin de masini ale misiunilor umanitare care incarca sau descarca cutiile cu ajutoare. Medicii Fara Fronitiere au cateva avioane ce transporta medici voluntari si cutii cu medicamente in diferite zone ale tarii.

Noi facem formalitatile din nou. Ne sunt verificate pasapoartele, autorizatiile de cercetare, permisele de sedere. Totul e in regula, dar totusi nu suntem lasati sa trecem. Unul din politistii de frontiera ne intreaba daca pot sa bea si ei o cafea. Le punem direct pe masa 12.000 de franci (cam 18 Euro). Altfel, nu avem sanse sa trecem. Aici e ceva normal. Trecem de ei, platim apoi muncitorii de ocazie care ne-au carat bagajele de la masina. Inca 5000 de franci. Si asteptam pe pista. Nu peste mult timp, suntem condusi la avionul ce urmeaza sa ne duca la Bayanga. Este un avion mic, cu 10 locuri.

Zborul dureaza cam 1 ora si jumatate, peste padurea Congo. Privelistea e frumoasa, mai ales ca zburam destul de jos, sub nori. Aterizam in Bayanga pe pista de pamant. Aterizarea a fost extrem de lina. Pilotul, Mark, este un sudafrican ajuns la varsta a treia, care face de o viata asta. Avionul Cesna este asteptat pe pista de aproape 100 de oameni, localnici, politisti, soldati, laolalta. Suntem intampinati de Terrence, responsabilul cu conservarea gorilelor. Este camerunez si vorbeste bine engleza. A facut masterul la Oxford. Cu Terrence facem din nou o serie de formalitati in Bayanga (ne inregistram la politie, la jandarmerie). Apoi mergem la sediul parcului national. Aici ne sunt verificate toate documentele, suntem chestionati detaliat ce urmeaza sa facem, care sunt protocoalele de lucru. Platim taxa de acces in parc si dupa circa 1 ora si jumatate scapam si de acest ultim obstacol birocratic.

Terrence ne duce cu masina pana la Sangha Lodge, unde urmeaza sa petrecem primele 2 saptamani. Sangha Lodge este detinuta de o familie de sudafricani. Rod are barba lunga (este poreclit de localnici Mos Craciun). Ne asteapta cu un pahar rece de suc. Apoi ne ofera o bere rece. Noi reusim sa bem doua, el nu se opreste...Pana dupa cina este ametit bine si ne povesteste intreaga lui poveste de aici. Cum a ajuns sa cumpere locul, cum a pierdut bani din cauza razboiului civil etc. Si ziua e gata. De maine incepem munca adevarata.Speram.

Andi si Gianluca"