Disfuncția cognitivă este recunoscută tot mai frecvent la câinii și pisicile aflate la vârsta înaintată, pe măsură ce animalele de companie trăiesc mai mult, iar proprietarii și medicii veterinari sunt mai atenți la modificările de comportament care pot apărea odată cu înaintarea în vârstă.

Potrivit lui Joel White, DVM, DACVIM (Neurology), profesor asistent clinic de neurologie și neurochirurgie la Texas A&M University College of Veterinary Medicine & Biomedical Sciences, evoluția medicinei veterinare contribuie la creșterea longevității câinilor și pisicilor, ceea ce mărește probabilitatea apariției acestei boli. În același timp, gradul de conștientizare a afecțiunii a crescut, iar semnele sunt mai bine recunoscute și diagnosticate.

Cât de frecventă este disfuncția cognitivă?

La câini, semnele disfuncției cognitive pot apărea încă de la 8 ani, când aproximativ 10% dintre animale sunt afectate. Frecvența crește constant odată cu vârsta, ajungând la aproximativ 80% la câinii de peste 18 ani, potrivit lui White.

La pisici, semnele apar de obicei ceva mai târziu, în jurul vârstei de 10 ani. Odată cu înaintarea în vârstă, afecțiunea devine tot mai frecventă, iar mai mult de jumătate dintre pisicile cu vârsta de peste 15 ani prezintă semne compatibile cu demența.

Semnele pot fi confundate cu alte boli

Manifestările disfuncției cognitive pot fi observate atât la câini, cât și la pisici. Printre acestea se numără:

• rătăcirea fără un scop aparent;
• accidente în casă;
• dificultăți în folosirea scărilor sau în găsirea și traversarea ușilor;
• modificări ale auzului sau un răspuns redus la stimuli;
• vocalizări mai frecvente.

La pisici, disfuncția cognitivă poate fi asociată și cu toaletarea excesivă, până la apariția unor zone fără păr.

Totuși, aceste manifestări nu indică automat existența disfuncției cognitive. Ele pot apărea și în cazul altor afecțiuni întâlnite la animalele vârstnice.

De exemplu, dificultatea de a urca sau coborî scările poate fi asociată cu artrita, în timp ce accidentele în casă pot apărea în cazul unei infecții a tractului urinar sau al unei boli renale. Pisicile pot fi mai dificil de diagnosticat deoarece tind să ascundă semnele de boală, atât față de proprietari, cât și față de medicii veterinari.

„Dificultatea de a urca scările poate semăna cu artrita, în timp ce accidentele în casă pot fi un semn al unei infecții a tractului urinar sau al unei boli renale”, explică Joel White.

Cum se stabilește diagnosticul?

Pentru diferențierea disfuncției cognitive de alte afecțiuni este necesară o evaluare cât mai completă. Aceasta începe cu istoricul detaliat al animalului, la care se adaugă analize de sânge, examenul fizic și examenul neurologic. Atunci când este indicat, pot fi utilizate și investigații imagistice.

„Un istoric medical complet este cel mai valoros instrument atunci când se stabilește diagnosticul de demență la animalele de companie”, spune Joel White.

Evaluarea poate fi însă mai dificilă atunci când animalul are și alte probleme de sănătate, cum ar fi artrita severă.

Chestionarele comportamentale bazate pe observațiile proprietarilor pot contribui la evaluare, alături de analizele de sânge și examinările neurologice. Rezonanța magnetică (RMN) poate oferi o evaluare mai precisă a modificărilor cerebrale asociate demenței.

Managementul se bazează pe rutină și mediu

În prezent, nu există un tratament curativ pentru disfuncția cognitivă. Totuși, mai multe măsuri pot contribui la gestionarea semnelor și la susținerea calității vieții animalului.

Printre acestea se numără exercițiul fizic regulat, prin plimbări, jocuri de tip aport, puzzle-uri alimentare sau jucării interactive, precum și petrecerea unui timp constant și de calitate alături de proprietari.

Și mediul în care trăiește animalul este important. Un spațiu sigur și previzibil, alături de o rutină constantă, poate ajuta la gestionarea simptomelor.

În anumite situații, pot fi utilizate și diete care conțin trigliceride cu lanț mediu și antioxidanți, precum și suplimente sau medicamente recomandate de medicul veterinar.

Comportamentul animalului nu este intenționat

Modificările comportamentale pot deveni dificile pentru proprietari, mai ales atunci când apar repetat. Joel White atrage însă atenția asupra faptului că animalul nu provoacă aceste probleme în mod intenționat.

„Poate fi ușor să uiți că animalul tău nu alege să creeze probleme, cum ar fi să te trezească noaptea sau să aibă un accident pe covor, mai ales când aceste lucruri se întâmplă în mod repetat”, subliniază Joel White.

Înțelegerea cauzei acestor schimbări de comportament și evaluarea lor medicală pot contribui la identificarea disfuncției cognitive și la stabilirea măsurilor prin care simptomele pot fi gestionate.

Sursa: dvm360.com