Deși numeroase studii comportamentale au fost realizate asupra altor specii de mamifere, pisicile au fost studiate relativ puțin. Pentru a contribui la completarea acestei lacune, o echipă de cercetători de la Wildlife Research Center din cadrul Universității din Kyoto investighează fundamentele genetice ale trăsăturilor comportamentale ale pisicilor. În mod specific, aceștia urmăresc să înțeleagă legătura dintre trăsături precum torsul și variațiile genei receptorului de androgeni. Deși funcția exactă a torsului rămâne neclară, studii anterioare au sugerat că acesta este benefic pentru comunicarea și supraviețuirea felinelor.

Echipa a evaluat comportamentul a 280 de pisici, toate fiind metiși sterilizați sau castrați, crescuți în locuințele proprietarilor. Totodată, au fost prelevate probe de ADN, iar cercetătorii au analizat gena receptorului de androgeni, comparând-o cu cea a altor specii din familia Felidae.

„Când am lansat apelul pentru participanți, am fost impresionați să primim răspunsuri din partea a 265 de proprietari de pisici din toată Japonia într-o singură zi, alături de mesaje amabile. Acest lucru ne-a reamintit cât de mare este interesul publicului pentru cercetarea asupra pisicilor,” a declarat Yume Okamoto, doctorand și autor principal al studiului.

Rezultatele au susținut ipoteza că există o bază genetică pentru tors și comunicarea vocală. Pisicile care prezentau varianta scurtă a genei receptorului de androgeni aveau scoruri mai mari la evaluările privind torsul, realizate de proprietari, în comparație cu pisicile cu varianta lungă. În plus, masculii cu gena de tip scurt vocalizau mai mult către oameni, ceea ce indică o legătură între această genă și comunicarea vocală. În schimb, femelele cu tip scurt al genei manifestau o agresivitate mai ridicată față de străini.

Rezultatele ar putea indica și o scădere a importanței comunicării vocale pentru pisicile crescute de oameni încă din perioada de pui, în general, pisici de rasă pură. Studii anterioare au arătat că aceste pisici sunt mai predispuse să prezinte varianta lungă a genei, spre deosebire de metiși. Multe dintre pisicile implicate în studiu erau pisici salvate, foste maidaneze, ceea ce ar putea sugera că acestea tind să miaune mai mult.

Comparând genomul acestor pisici cu cel al altor 11 specii din familia Felidae, cercetătorii au constatat că pisica leopard și pisica pescar, ambele înrudite îndeaproape cu pisica domestică, aveau doar varianta scurtă a genei, în timp ce pisicile domestice prezentau forme mai lungi, inexistente la celelalte specii. Aceste constatări sugerează că apariția variantelor lungi ar putea fi rezultatul unor modificări genetice survenite în urma domesticirii și selecției încrucișate.

Aceste rezultate ar putea contribui la prezicerea tendințelor comportamentale pe baza datelor genetice și la dezvoltarea unor metode de observație și îngrijire adaptate nevoilor fiecărui animal, cu scopul final de a îmbunătăți bunăstarea animalelor. Echipa de cercetători intenționează, de asemenea, să își extindă studiul asupra altor specii din familia Felidae.

„Prin cercetările noastre, sperăm să înțelegem mai bine pisicile și să contribuim la construirea unor relații mai fericite între oameni și aceste animale,” a adăugat Yume Okamoto.

Sursa: sciencedaily.com

 Articole cu același subiect: