- Detalii
- Noutăți Medicale
Premieră în medicina veterinară din România: Primul rezidențiat ECVD desfășurat într-o clinică privată din România
- :
⏱️ Durata estimată a lecturii: ~2 min
Dr. Tiana Florea devine primul medic veterinar din țară care își desfășoară rezidențiatul în cadrul unui program de rezidențiat european EBVS-ECVD (European College of Veterinary Dermatology) într-o clinică privată din România.
Anunțul a fost făcut de Dr. Rareș Căpitan, medic veterinar specializat în dermatologie și fondatorul clinicii Regatul Animalelor, unde Dr. Tiana Florea își va urma pregătirea. „Această reușită este dovada clară că perseverența dă roade! Aceasta este o etapă istorică pentru dezvoltarea dermatologiei veterinare la nivel național și un pas important spre alinierea la cele mai înalte standarde europene în domeniu”, a declarat Dr. Căpitan pe pagina sa de Facebook.
Colegiul European de Dermatologie Veterinară este unul deosebit de exigent și recunoscut la nivel internațional, formând specialiști în domeniul dermatologiei veterinare. Faptul că, pentru prima dată, un astfel de program se desfășoară într-o clinică privată din România reprezintă o oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea acestui domeniu la nivel național.
Această realizare contribuie la creșterea nivelului de expertiză în medicina veterinară și oferă un exemplu de progres în domeniu. Felicitări Dr. Tiana Florea pentru această reușită!
Sursa: Facebook Dr. Rareș Căpitan
- Detalii
-
Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari
Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!
Abonează-te acumDe 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. SusțineUrmărește-ne pe rețelele sociale:
ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:
Premiul EBVS 2025 pentru contribuții la dezvoltarea specializării veterinare în Europa
European Board of Veterinary Specialisation (EBVS) acordă anual Specialisation Award pentru a recuno...
Sectorul veterinar european salută actualizarea cerințelor de formare pentru profesia veterinară
Comitetul de Coordonare European pentru Formarea Veterinară (ECCVT), format din FVE, EBVS și EAEVE, ...
EBVS caută un nou membru pentru Comitetul SQA
Consiliul European pentru Specializări Veterinare (EBVS) a lansat un apel pentru recrutarea unui nou...
Colegiul European de Parazitologie Veterinară (European Veterinary Parasitology College)
Colegiul European de Parazitologie Veterinară (EVPC) face parte din Consiliul European pentru S...
Noutăți Articole Specializate Business
Rezoluții de început de an pentru sănătatea animalelor de companie: ce ar trebui să comunice medicii veterinari în social media
- Iulia Cretu
Dividende 2025: Cum optimizezi plata CASS dacă ai profit mare și ce e mai avantajos dacă profitul e mic
- Echipa Veterinarul.Ro
Firmele pot distribui dividende pe final de 2025 chiar dacă nu au bani în cont. Impozitul de 10% trebuie însă achitat până la 25 ianuarie 2026
- Echipa Veterinarul.Ro
Notificarea ANAF privind facturile netransmise în termen prin e-Factura: a fost introdus Formularul 800
- Iulia Cretu

