- Detalii
- Noutăți Medicale
Studiu privind patologia urogenitală la scroafe, derulat de USAMV Cluj în colaborare internațională
- :
⏱️ Durata estimată a lecturii: ~3 min
O echipă de cercetători și studenți de la Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca, parte a USAMV Cluj-Napoca, a demarat prima etapă a unui studiu dedicat problemelor urinare și reproductive la scroafe, în cadrul unui proiect finanțat de European College of Porcine Health Management.
Cercetarea are ca obiectiv îmbunătățirea înțelegerii patologiei tractului urogenital la suine și dezvoltarea unor metode mai eficiente de diagnostic și management al sănătății în fermele comerciale.
Accesează canalul
Prima etapă a studiului s-a desfășurat într-o exploatație comercială de suine, unde animalele au fost supuse unei evaluări clinice complexe. Investigațiile au inclus metode moderne de diagnostic, precum ecografia aparatului urogenital, vaginoscopia și testele rapide de biochimie urinară. În paralel, au fost analizați indicatori relevanți pentru starea generală de sănătate, printre care scorul de șchiopătură, condiția corporală, starea glandei mamare, temperatura corporală, consistența fecalelor și prezența leziunilor de tip ulcer de umăr.
Studiul a continuat în abator, unde aceleași animale au fost evaluate post-mortem, fiind analizate structurile aparatului urogenital. Au fost realizate măsurători anatomice și au fost recoltate probe de țesut și urină pentru investigații suplimentare. De asemenea, au fost colectate probe biologice, inclusiv urină și swaburi cervicale, care urmează să fie analizate în cadrul facultății, prin metode de anatomie patologică și microbiologie.
Hai să publici în revistele Veterinarul!
Trimite-ne materialul tău și fă parte din comunitatea profesioniștilor care inspiră medicina veterinară românească.
Trimite articolul tăuEchipa de cercetare este coordonată de Andrei Ungur și include specialiști și tineri cercetători din domeniu, precum și colaboratori internaționali, printre care Christine Unterweger. Activitățile de laborator sunt coordonate de cadre didactice din domeniile anatomiei patologice și microbiologiei, asigurând o abordare multidisciplinară a studiului.
Proiectul reflectă o direcție tot mai accentuată în medicina veterinară modernă, aceea de integrare a cercetării aplicate în practica de teren, cu scopul de a optimiza sănătatea și performanța în fermele de suine. Rezultatele viitoare ale studiului ar putea contribui la îmbunătățirea strategiilor de diagnostic precoce și la reducerea pierderilor economice asociate afecțiunilor urogenitale la scroafe.
sursa:usamv.ro
- Detalii
-
Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari
Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!
Abonează-te acumDe 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. SusțineUrmărește-ne pe rețelele sociale:
ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:
Complex veterinar de 14 milioane de euro lângă Cluj: USAMV dezvoltă cea mai modernă clinică pentru animale mari din regiune
Un proiect de anvergură prinde contur la Jucu, în apropiere de Cluj-Napoca, unde Universitatea de Șt...
”Calul din perete”, proiectul-anatomie al FMV Cluj-Napoca, a fost finalizat și expus oficial
Departamentul de Anatomie al Facultății de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca, anunță final...
Profesorul Călin Gherman face apel la medicii veterinari și fermierii piscicoli din România pentru un studiu privind liguloza la pești
Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, prof. dr. Călin Gherman, medic veterinar și ...
Constantin Cerbu, specialist european în Population Medicine, între amfiteatru, cercetare și poligonul de tir
Constantin Cerbu, conferențiar universitar la USAMV Cluj-Napoca, ne-a vorbit despre începuturile sal...
Noutăți Articole Specializate Business
Suprataxarea contractelor part-time în 2026: ce trebuie să știe cabinetele veterinare
- Echipa Veterinarul.Ro
Noi obligații de protecție a consumatorilor pentru medicii veterinari și cabinetele veterinare OUG nr. 18/2026
- Iulian Vieru
CMV individual vs SRL veterinar, ce formă juridică alegi în 2026
- Echipa Veterinarul.Ro
Transparența salarială devine obligatorie: ce trebuie să știe angajatorii și angajații din medicina veterinară
- Ana Rata

