Marți, Martie 24, 2026

logo veterinarul 2024

  • :

    ⏱️ Durata estimată a lecturii: ~4 min

Săptămâna care tocmai a trecut a fost plină de evenimente importante în domeniul medicinei veterinare. De la reglementări europene istorice pentru bunăstarea animalelor de companie, la confirmarea unor focare de boli animale și inițiative profesionale majore, impactul acestor noutăți este semnificativ. Iată cele mai citite 7 știri de pe veterinarul.ro din ultima săptămână:

1. Parlamentul European a adoptat primele standarde minime privind bunăstarea și trasabilitatea câinilor și pisicilor în Uniunea Europeană 

Parlamentul European a adoptat joi, 19 iunie, cu 457 de voturi pentru, 17 împotrivă și 86 de abțineri, raportul (AGRI/10/00301) privind propunerea Comisiei Europene referitoare la reglementarea bunăstării și trasabilității câinilor și pisicilor în Uniunea Europeană. Este pentru prima dată când Uniunea stabilește un cadru legislativ unitar pentru aceste aspecte, vizând atât protejarea animalelor, cât și combaterea comerțului ilegal. Citește întregul articol aici.

2. Caz izolat de variolă ovină confirmat în România

În data de 17 iunie 2025, prezența virusului POX (variola ovină) a fost confirmată pentru prima dată pe teritoriul României, în județul Teleorman. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) a validat prezența virusului în 5 probe recoltate de medicii veterinari oficiali ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman (DSVSA). Aceste probe au fost colectate în cadrul verificărilor de rutină desfășurate în exploatații cu ovine și caprine din localitatea Dobrotești, din două ferme care dețin în total 702 ovine și 31 caprine. Citește întregul articol aici.

3. Medicii veterinari din Spania lansează o campanie istorică pentru apărarea profesiei: 500.000 de semnături pentru o inițiativă legislativă populară 

Adunarea Generală a Președinților Colegiilor Veterinare din Spania, întrunită zilele trecute la Madrid, a aprobat cu o majoritate covârșitoare lichidarea bugetului pe anul 2024 și a anunțat lansarea unei inițiative fără precedent: promovarea unei inițiative legislative populare pentru modificarea reglementărilor privind medicina veterinară. Obiectivul este strângerea a 500.000 de semnături, o condiție esențială pentru ca propunerea să poată fi dezbătută în Congresul Deputaților. Citește întregul articol aici.

4. FVE și UEVP au lansat sondajul privind lipsa medicamentelor veterinare în Europa, cu accent pe ovine și caprine 

Federația Veterinară din Europa (FVE) și Uniunea Europeană a Practicienilor Veterinari (UEVP) au lansat oficial un sondaj la nivel european pentru a identifica lipsa medicamentelor veterinare, cu un accent deosebit pe tratamentele pentru ovine și caprine. Această inițiativă vine ca răspuns la îngrijorările legate de disponibilitatea redusă a unor tratamente în mai multe țări, situație care afectează sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și sustenabilitatea fermelor. Citește întregul articol aici. 

 

5. USAMV Cluj-Napoca găzduiește un curs de arbitraj în Working Equitation, o disciplină ecvestră în ascensiune 

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Medicină Veterinară și Asociația Veterinară Ecvină din România (AVER), oferă o ocazie deosebită iubitorilor de cai și profesioniștilor din domeniu de a se familiariza cu Working Equitation, o disciplină ecvestră relativ nouă și în creștere de popularitate în România. Citește întregul articol aici.

6. AMRFV anunță sesiuni de training gratuit pentru fermieri și veterinari, în sprijinul reducerii utilizării antimicrobienelor 

Proiectul european AMRFV Training organizează sesiuni de instruire de o zi pentru fermieri și medici veterinari. Acestea sunt dedicate celor care lucrează cu animale producătoare de alimente. Evenimentele vor avea loc în Irlanda și Germania, în lunile iunie și octombrie. Participarea este gratuită. Scopul acestor sesiuni este reducerea utilizării antimicrobienelor. Ele sprijină obiectivul strategiei „De la fermă la furculiță” (Farm-to-Fork – F2F) de a reduce cu 50% vânzările de antimicrobiene pentru animalele de fermă și acvacultură până în 2030. Citește întregul articol aici. 

7. Germania: Cazuri noi de pestă porcină africană la mistreți în Renania de Nord-Westfalia

Autoritățile sanitare veterinare din Germania au confirmat, prin intermediul Institutului Friedrich-Loeffler (FLI), prezența virusului pestei porcine africane (PPA) în alte patru carcase de mistreți descoperite în apropierea localității Kirchhundem, districtul Olpe, în landul Renania de Nord-Westfalia. Aceste cazuri se adaugă primului focar confirmat în weekend, ridicând totalul la cinci cazuri de PPA la mistreți în această regiune. Citește întregul articol aici.

Pentru toate detaliile, vă încurajăm să parcurgeți fiecare articol integral. Vă mulțumim că ne citiți și vă invităm să rămâneți conectat la veterinarul.ro pentru cele mai relevante informații din domeniu!

 

  • Ți-a plăcut articolul?
    Susține echipa Veterinarul. O cafea ajută.

    Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari

    Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!

    Abonează-te acum

     

    De 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
    Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.
     
    Primește ultimele noutăți veterinare
    Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro
    În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

     

    Urmărește-ne pe rețelele sociale:

      Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. Susține  

    ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:

    Criză majoră în zootehnia din Grecia: epidemii extinse și acuzații de gestionare defectuoasă

    Criză majoră în zootehnia din Grecia: epidemii extinse și acuzații de gestionare defectuoasă

    Sectorul zootehnic din Grecia se confruntă cu una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, ...

    Febra aftoasă reapare în Cipru după 19 ani: 40 de focare confirmate și peste 14.000 de animale sacrificate

    Febra aftoasă reapare în Cipru după 19 ani: 40 de focare confirmate și peste 14.000 de animale sacrificate

    Febra aftoasă (FA), una dintre cele mai contagioase boli virale ale animalelor, a fost confirmată di...

    Marea Britanie: aproape o cincime dintre cabinetele veterinare au folosit medicamente după expirarea termenului de utilizare

    Marea Britanie: aproape o cincime dintre cabinetele veterinare au folosit medicamente după expirarea termenului de utilizare

    Un raport publicat pe 2 martie de Veterinary Medicines Directorate arată că aproape o cincime dintre...

    ANSVSA organizează o dezbatere publică pentru modificarea Ordinului nr. 35/2016

    ANSVSA organizează o dezbatere publică pentru modificarea Ordinului nr. 35/2016

    Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat organiz...

Noutăți Articole Specializate Business


Your message here