Promovează imaginea medicului veterinar român prin intermediul unei emisuni televizate pe care o realizează, cu o mică echipă, de mai bine de un an. Succesul reprezintă pentru Violeta Simion satisfacțiile din activitatea pe care o desfășoară, atât în media cât și în mediul academic, dar și să descopere mereu noi provocări în profesia pe care a ales-o. Citiți un interviu marca Veterinarul cu doamna conferențiar universitar doctor Violeta Elena Simion.

Cum a fost începutul, care erau provocările unei profesii de practician veterinar în 1996?

Am fost prima generaţie de studenţi veterinari care au studiat ,,post-decembrist’’ ceea ce a fost cu siguranţă un plus, dincolo de neajunsurile vremii; cel mai mare, a fost cu siguranţă, lipsa accesului rapid la informaţie în general și la cea de specialitate în particular, așa cum nu se întâmplă astăzi. Mai concret spus, nu existau telefoane, abia apăruseră pagerele, iar de PC, internet, google... nici vorbă ! Exista însă multă emulaţie, sete de cunoaștere și o reală pasiune pentru această meserie frumoasă, de medic veterinar.

Dacă informaţiile despre animalele de rentă și patologia acestora erau la îndemână, pentru animalele de companie ... era momentul în care abia se deschideau primele cabinete medicale în București! Am avut ocazia să lucrez încă din anul II într-un pet shop-farmacie, pionier și el în peisajul capitalei la aceea dată și am rămas fidelă acestui concept având ulterior, inclusiv propria firmă în acest domeniu.

Poate mai puţin academic spus, cea mai mare provocare a acelor ani consider că era ,,să știi chiar și ceea ce nu știai încă’’ despre ceea ce va trebui să aplici sau să tratezi și ce medicamente, în ce doze le poţi folosi astfel încât, la final, să ai un animal sănătos și un proprietar fericit.

Când ați început cariera de doctor medic veterinar și care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca medic?

M-am născut și am crescut într-o familie în care am avut de-a lungul anilor, cred că aproape toate speciile de animale: păsări de curte, porc, oaie, capră, vacă și cal precum și nelipsiţii ,,câinele și pisica’’ specifici unei gospodării. Primele tratamente, încă studentă fiind, au fost aplicate la animalele din curte, mai precis la oi; ulterior, cele mai multe provocări au fost evident către zona animalelor de companie; era momentul importurilor de broaște ţestoase de Florida, de exemplu și apăreau deseori afecţiuni datorate îngrijirii necorespunzătoare sau a unei alimentaţii neadecvate. Totodată, începeau să apară pe piaţa românească produsele comerciale pentru hrana animalelor și, practic cunoscând ,,de la zero’’ acest subiect, m-am orientat către acest segment al medicinii veterinare – alimentaţia animalelor.

La doar doi ani de la începutul carierei dumneavoastră ați început o activitate didactică. Când v-ați dat seama că vă interesează și o carieră în partea universitară? Cum a fost trecerea de la practician la cadru didactic?

Au fost chiar ceva mai puţin de doi ani, începând iniţial prin a asista la orele de curs și lucrări practice alături de profesor, la disciplina de Nutriţie și control sanitar veterinar al furajelor, așa cum se numea atunci; în 1998 am devenit preparator, apoi un an mai târziu asistent universitar și am mers câţiva ani în paralel, până în 2003,cu ambele cariere. Odată cu obţinerea titlului de șef de lucrări, din 2004 am ales să urmez doar cariera universitară întrucât timpul nu îmi mai permitea să le îndeplinesc la fel de bine, pe amândouă. A urmat o școală doctorală și încă una postdoctorală în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice ,,Costin Kiriţescu’’ al Academiei Române, obţinerea gradului de conferenţiar universitar și muncă de cercetare specifică activităţii didactice universitare. A fost și este cu siguranţă ceea ce îmi doresc să fac, deși, în activitatea didactică satisfacţiile sunt cu totul altele, mai puţin vizibile, decât în practica veterinară.

Care au la început provocările noii cariere în domeniul universitar? Care sunt acum provocările unei astfel de activități?

Consider că cea mai mare provocare în domeniul universitar a fost și este cea de transmitere a unor valori, dincolo de informaţie.

O altă provocare, valabilă atunci dar și acum, să fii la zi cu informaţia, cu tehnologia și, dacă s-ar putea, chiar să deschizi drumuri! Am avut satisfacţia formării și a practicării meseriei în tr-un mediu privat care, anul acesta împlinește 25 de ani de existenţă, iar acest avantaj a fost cu siguranţă unul important; la fel de adevărat însă, este și faptul că a venit ,,la pachet” cu unele dezavantaje – o societate românească care încă nu știe să funcţioneze în acest cadru peste care s-a suprapus o situaţie economică imprevizibilă și mai degrabă în declin decât înfloritoare.

Sunteți cadru universitar dar în același timp dedicați timp din timpul dvoastră liber pentru a promova, prin intermediul unei emisiuni televizate, profesia de medic veterinar. Cum a început acest proiect și care sunt provocările cărora a trebuit să le faceți față?

A fost unul dintre avantajele de care vorbeam mai devreme – apartenenţa la o universitate privată care a dezvoltat acest segment al educaţiei, inclusiv prin intermediul televiziunii. A face în ziua de astăzi o emisiune educativă, informativă este o mare provocare, chiar o ,,sinucidere’’ raportându-ne la ce cere piaţa sau mass-media în momentul de faţă. Emisiunea Academia Veterinară a împlinit peste 50 de ediţii și este dedicată în continuare, de mai bine de un an, aducerii în faţa telespectatorilor a unor aspecte interesante din activitatea medicilor veterinari și prezentării unor informaţii utile pentru crescătorii și iubitorii de animale. Nu în ultimul rând, formatul emisiunii a permis prezenţa unor oameni minunaţi, care sunt un exemplu în societate și mai presus, împărtășesc această pasiune pentru necuvântătoare, dincolo de profesia pe care o au și o fac cu o remarcabilă dăruire: Monica Davidescu,
Paula Seling, Rita Mureșan, Raluca Aprodu, Steliana Sima, Valeria Arnăutu, Lidia Fecioru, Cristian Ţopescu, Dan Puric, Constantin Bălăceanu Stolnici, Ioan Gyuri Pascu, Andi Vasluianu. Mulţumesc pe această cale, încă odată, în numele echipei, tuturor invitaţilor care ne-au onorat cu prezenţa; știm că nu le-a fost ușor să rupă din timpul lor pentru a ne fi alături – a fost nu doar o onoare, ci și o plăcere de a petrece clipe minunate, împreună. Nu abordăm subiecte ,,care vând’’, încercăm să păstrăm calitatea informaţiei și totodată să supravieţuim pe piaţă.

De altfel, motto-ul emisiunii este ,,să iubim responsabil necuvântătoarele”, iar acest lucru spune tot. A face lucruri responsabile, serioase și cu un buget limitat, mai ales în mass-media, este cu siguranţă o provocare, nu doar pentru România.

Care parte din cariera dvoastră profesională vi se pare cea mai solicitantă? Care vi se pare că vine cu cele mai multe satisfacții?

Atunci când vrei să îţi faci corect meseria, nu ai cum să nu te implici, să nu fii solicitat și să nu muncești foarte mult; așa vin și satisfacţiile. În plan academic, satisfacţie înseamnă fiecare generaţie de medici veterinari care absolvă, bucuria lor de a practica acestă meserie și satisfacţia ta că o cărămidă mică din formarea lor ai zidit-o și tu; totodată, rezultatele din cercetare, satisfacţia că ai obţinut un rezultat plecând de la o idee, că poţi împărtăși cu alţi colegii din ţară și din afară această muncă, este o satisfacţie.
Ca realizator TV, aș exprima satisfacţia prin faptul că pot arăta și prezenta telespectorilor, rezultate foarte frumoase și nu doar de senzaţie, din activitatea colegilor mei, însă necunoscute decât de către câţiva; de asemenea, satisfacţia că odată preluată informaţia audio-video brută, reușești cu ajutorul echipei – mică în cazul nostru – să predai un material frumos, valoros și competitiv pe piaţă.

În general, aflăm doar ca ,,știri’’ despre o boală nou apărută la animale, ce s-a mai găsit la un control prin pieţe sau ce s-a mai întâmplat cu căţelul vreunei vedete; la Academia Veterinară avem o oră întreagă, săptămânal, dedicată mediatizării responsabile a acestei profesii.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră?

Foarte pe scurt spus: să am încă satisfacţii în activitate, să descopăr încă noi provocări și să am sentimentul clar că nu aș face altceva - acestea consider că definesc pentru mine, succesul.

Vă considerați un medic veterinar de succes?

Pentru că vorbim la secţiunea succes, pot să afirm fără rezerve că am fost o generaţie de succes. Etica, pregătirea continuă și pasiunea vor face parte totdeauna din ,,fișa postului’’ de medic veterinar în primul rând și apoi de cadru didactic universitar, în ceea ce mă privește. Mai știu iarăși că poţi să obţii lucruri și să ai satisfacţii în această meserie dacă îţi urmezi visele, muncind pentru ele și crezând în împlinirea lor.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face la fel? Ce ați schimba?

Nu aș schimba nimic, aș face același lucru beneficiind în schimb de oportunităţile zilei de azi – tehnologia, accesul la informaţie și globalizarea.

Care este primul lucru pe care ați dori să îl știe un medic veterinar proaspăt ieșit din facultate? Care ar fi cele 5 "reguli" fundamentale pe care ar trebui să le știe atunci când se gândește să deschidă un cabinet?

Pentru un proaspăt absolvent – să știe clar că și-a dorit această meserie și că asta va face; ar fi bine ca acest lucru să îl știe încă din primul an ! Ulterior, după absolvire, în funcţie de
unde va lucra – avem, ca meserie avantajul unei palete largi de profesare – să respecte Codul de deontologie profesională, să se pregătească continuu și să fie conștient că a fi medic veterinar înseamnă nu doar sănătatea animalelor ci și a omului. Cred că cele 3 reguli sunt suficiente !

 Articole cu același subiect: