Miercuri, Iunie 25, 2025

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Ordinul 32/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind cerinţele minime referitoare la educaţia şi pregătirea profesională şi cerinţele pentru obţinerea, menţinerea şi demonstrarea competenţei necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice

Status: Acte în vigoare

 

Ordinul 32/2021 din 2021.02.22

Status: Acte în vigoare

Versiune de la: 22 februarie 2021

 

Intră în vigoare:

22 februarie 2021 An

 

Ordinul 32/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind cerinţele minime referitoare la educaţia şi pregătirea profesională şi cerinţele pentru obţinerea, menţinerea şi demonstrarea competenţei necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice

Dată act: 15-feb-2021

Emitent: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

 

Conținut ordin

Văzând Referatul de aprobare nr. 2.447 din 23 iunie 2020, întocmit de Direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

în baza art. 22 din Legea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

 

Art. 1

Se aprobă Normele metodologice privind cerinţele minime referitoare la educaţia şi pregătirea profesională şi cerinţele pentru obţinerea, menţinerea şi demonstrarea competenţei necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

 

Art. 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

-****-

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Robert-Viorel Chioveanu

 

ANEXĂ:

NORME METODOLOGICE privind cerinţele minime referitoare la educaţia şi pregătirea profesională şi cerinţele pentru obţinerea, menţinerea şi demonstrarea competenţei necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 178 din data de 22 februarie 2021

 

Norme Metodologice din 2021 privind cerinţele minime referitoare la educaţia şi pregătirea profesională şi cerinţele pentru obţinerea, menţinerea şi demonstrarea competenţei necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice

Norme Metodologice din 2021 din 2021.02.22

Status: Acte în vigoare

Versiune de la: 22 februarie 2021

 

Intră în vigoare:

22 februarie 2021 An

 

Norme Metodologice din 2021 privind cerinţele minime referitoare la educaţia şi pregătirea profesională şi cerinţele pentru obţinerea, menţinerea şi demonstrarea competenţei necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice

Dată act: 15-feb-2021

Emitent: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

 

CAPITOLUL I:Domeniu de aplicare şi principii

 

Art. 1

Activităţile prevăzute la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi efectuate de către personalul care a dobândit în prealabil educaţia şi pregătirea profesională necesară.

 

Art. 2

(1)Tematica utilizată pentru pregătirea profesională a personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice este prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 43/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Pregătirea profesională a personalului prevăzut la alin. (1) cuprinde cunoştinţe teoretice şi practice referitoare la una sau mai multe grupe de specii de animale prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, structurate în module de bază, module specifice şi module suplimentare destinate unei sarcini specifice, în conformitate cu anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(3)Modulele practice ale pregătirii profesionale a personalului prevăzut la alin. (1) se desfăşoară în unităţi autorizate sanitar-veterinar, care utilizează animale în scopuri ştiinţifice.

(4)Pregătirea profesională a personalului prevăzut la alin. (1) se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului educaţiei naţionale, interimar, nr. 4.750/2019 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi înregistrare a programelor postuniversitare de către instituţiile de învăţământ superior, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul programelor de formare profesională organizate de către furnizori de formare profesională a adulţilor autorizaţi, respectiv în cadrul programelor postuniversitare de educaţie permanentă, furnizate de instituţiile de învăţământ superior acreditate.

 

Art. 3

Documentele doveditoare ale participării la activităţile de pregătire profesională se păstrează în dosare individuale, pentru fiecare persoană care efectuează activităţile prevăzute la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 43/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în unitatea în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

 

CAPITOLUL II:Programe de formare profesională

 

Art. 4

(1)Programele de formare profesională în activităţile prevăzute la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 43/2014, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă programe de perfecţionare şi specializare.

(2)Programele de formare profesională prevăzute la alin. (1) se finalizează, în condiţiile legii, cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională.

(3)Certificatele prevăzute la alin. (2) includ cel puţin informaţii privind numărul care corespunde modulelor parcurse, conform anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice, activitatea pentru care au fost obţinute competenţele şi speciile pentru care s-a realizat formarea profesională.

 

CAPITOLUL III:Cerinţe minime referitoare la educaţia şi pregătirea profesională şi competenţe necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice

 

Art. 5

Persoanele care desfăşoară activitatea de efectuare a procedurilor pe animale trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a)deţinerea unui certificat obţinut în condiţiile legii, în modulele prevăzute la pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;

b)parcurgerea unei perioade de lucru, până la dobândirea competenţei necesare pentru îndeplinirea activităţii respective, sub supravegherea unei persoane care deţine un certificat obţinut în condiţiile legii şi care are experienţă în domeniu, a cărei durată este decisă de către persoana care supraveghează şi care poate varia în funcţie de frecvenţa, disponibilitatea, complexitatea tehnică şi gradul de severitate al procedurii specifice care trebuie executată, precum şi de capacitatea persoanei supravegheate.

 

Art. 6

Persoanele care desfăşoară activitatea de concepere a procedurilor şi a proiectelor trebuie să deţină cunoştinţe corespunzătoare şi actualizate în domeniul utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice, experienţă în muncă de minimum 2 ani şi să îndeplinească următoarele condiţii:

a)condiţiile prevăzute la art. 22 alin. (3) din Legea nr. 43/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

b)deţinerea unui certificat obţinut în condiţiile legii, în modulele prevăzute la pct. 1 şi pct. 2 lit. b) din anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.

 

Art. 7

Persoanele care desfăşoară activitatea de îngrijire a animalelor trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a)deţinerea unui certificat obţinut în condiţiile legii, în modulele prevăzute la pct. 1 şi pct. 2 lit. c) din anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;

b)parcurgerea unei perioade de lucru, până la dobândirea competenţei necesare pentru îndeplinirea activităţii respective, sub supravegherea unei persoane care deţine un certificat obţinut în condiţiile legii şi care are experienţă în domeniu, a cărei durată este decisă de către persoana care supraveghează şi care poate varia în funcţie de frecvenţa sau disponibilitatea sarcinii care urmează să fie executată, a complexităţii tehnice şi a capacităţii persoanei supravegheate.

 

Art. 8

Persoanele care desfăşoară activitatea de ucidere a animalelor trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a)deţinerea unui certificat obţinut în condiţiile legii, în modulele prevăzute la pct. 1 şi pct. 2 lit. d) din anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;

b)parcurgerea unei perioade de lucru, până la dobândirea competenţei necesare pentru îndeplinirea activităţii respective, sub supravegherea unei persoane care deţine un certificat de pregătire profesională şi care are experienţă în domeniu, a cărei durată este decisă de către persoana care supraveghează şi care poate varia în funcţie de frecvenţa sau disponibilitatea sarcinii care urmează să fie executată, a complexităţii tehnice şi a capacităţii persoanei supravegheate.

 

CAPITOLUL IV:Menţinerea competenţelor dobândite în domeniul creşterii, furnizării şi utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice

 

Art. 9

(1)Cunoştinţele teoretice şi practice dobândite de personal se actualizează prin activităţi de pregătire profesională continuă, în funcţie de complexitatea şi cerinţele activităţii desfăşurate.

(2)Pentru personalul cu studii superioare care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 43/2014, cu modificările şi completările ulterioare, activităţile de pregătire profesională continuă includ participarea anuală la cursuri, seminare, congrese sau conferinţe ştiinţifice, realizate inclusiv on-line, care cuprind secţiuni dedicate utilizării animalelor în scopuri ştiinţifice.

(3)Dovezile participării la activităţile de pregătire profesională continuă prevăzute la alin. (2) pot fi reprezentate de diplome sau certificate de participare care specifică numele participantului, denumirea organizatorului, titlul, perioada şi locul de desfăşurare a activităţilor de pregătire profesională continuă, precum şi de programul evenimentelor ştiinţifice.

 

[...]

Ca urmare a lungimii documentului, acesta este publicat doar parțial. Dacă doriți să-l consultați în întregime puteți descărca fișierul de mai jos.

 

Descărcă ordinul și anexele

Textul întreg al ordinului, cât și anexele asociate, dacă este cazul, pot fi descărcate folosind butonul de mai jos.

 

 

Acreditare CMVRO