Duminică, Februarie 15, 2026

logo veterinarul 2024

  • :

    ⏱️ Durata estimată a lecturii: ~7 min

Pe 17 ianuarie, pe grupul de Facebook „Locuri de muncă în domeniul veterinar”, am realizat un sondaj pentru a identifica metodele utilizate de medicii veterinari pentru a comunica tratamentele și diagnosticele către proprietarii de animale. 

La sondaj au răspuns 64 de persoane, dintre care majoritatea (68%) au raportat că folosesc „explicații verbale detaliate” pentru a comunica tratamentele și diagnosticele către proprietarii de animale. Un rezultat interesant este preferința egală pentru utilizarea materialelor scrise și a celor vizuale. 10% dintre respondenți preferă materiale scrise, cum ar fi broșurile și foile de informații, însă utilizarea imaginilor sau schemelor pentru a face explicațiile mai clare a înregistrat un procent egal, indicând faptul că materialele vizuale sunt instrumente cheie în comunicarea informațiilor medicale.

Cele mai scăzute procente au fost înregistrate de variantele: „demonstrații practice”, ce a fost aleasă de 5% dintre respondenți și „utilizarea de machete sau modele ale organelor sau părților anatomice ale animalelor”, aleasă de 7% dintre participanți.

Aceste rezultate sugerează faptul că majoritatea medicilor veterinari consideră explicațiile verbale ca fiind cea mai eficientă metodă de comunicare. Totuși, proprietarii de animale ar putea să nu aibă aceeași percepție asupra utilizării explicațiilor verbale ca unică metodă de comunicare. Studiile arată că proprietarii, care nu au cunoștințe medicale, înțeleg mult mai ușor informațiile privind tratamentele și diagnosticele atunci când medicii veterinari utilizează o formă de explicație vizuală. Într-un studiu din 2021 privind percepțiile proprietarilor de animale de companie și a medicilor veterinari cu privire la schimbul de informații și luarea deciziilor clinice, proprietarii participanți la studiu declarau că resimt un grad semnificativ de dificultate în înțelegerea informațiilor medicale transmise exclusiv verbal.1 

Conform studiului, proprietarii de animale de companie au considerat că utilizarea unui suport vizual alături de o explicație verbală a fost o metodă eficientă prin care medicul veterinar le-a împărtășit informații. Participanții au descris utilizarea „imaginilor din manuale”, a „internetului”, a „radiografiilor” sau a „demonstrațiilor vizuale pe animal” pentru a explica un diagnostic ca fiind deosebit de utilă în înțelegerea unor informații noi. În mod similar, medicii veterinari participanți la studiu au declarat că obișnuiesc să utilizeze mijloace vizuale, cum ar fi imagini, modele/machete, diagrame, radiografii, desene de mână și demonstrații pe animal pentru a-și susține explicațiile, deoarece cred că în acest mod informațiile rămân în mintea clienților mai mult timp.1

Este necesar ca medicii să își adapteze stilul de comunicare al informațiilor privind tratamentele și diagnosticele la nevoile proprietarilor, întrucât bunăstarea animalului depinde de gradul de înțelegere al acestor informații. Proprietarii de animale de companie se așteaptă să fie sprijiniți de medicul veterinar pentru a lua decizii în cunoștință de cauză prin înțelegerea cunoștințelor actuale ale clientului, adaptarea informațiilor și educarea clienților cu privire la opțiunile lor.1 Utilizarea unor metode de comunicare ce facilitează înțelegerea, cum ar fi machetele sau modelele, îi poate ajuta pe proprietari să se simtă mai implicați în deciziile medicale, ceea ce le poate crea percepția de colaborare cu medicul veterinar, sporindu-le satisfacția și încrederea. Bineînțeles, înțelegerea informațiilor este necesară pentru a asigura urmarea corectă a tratamentelor.

Acest sondaj face parte dintr-o serie de întrebări menite să contureze o imagine mai clară asupra dificultăților întâmpinate de medici în relația cu clienții și modul în care aceștia reușesc să explice diferitele aspecte ale sănătății animalelor. În cadrul aceleași anchete, s-a aflat și care este frecvența cu care proprietarii de animale înțeleg corect recomandările medicilor veterinari, precum și frecvența cu care medicii veterinari își adaptează limbajul pentru a fi mai ușor înțeles de către proprietari.

La întrebarea privind frecvența înțelegerii recomandărilor, au răspuns 97 de persoane, iar rezultatele au arătat că 70% dintre respondenți consideră că proprietarii înțeleg corect recomandările doar ocazional, date ce reflectă o oarecare dificultate percepută de medici în comunicarea cu clienții. Acest aspect este evidențiat de procentul semnificativ (13%) de medici veterinari ce au declarat că proprietarii înțeleg rareori recomandările. În contrast, doar 8% spun că acest lucru se întâmplă frecvent, iar 7% dintre medici afirmă că înțelegerea are loc foarte frecvent.

Comentariile medicilor veterinari au adus perspective suplimentare asupra acestei probleme. Unul dintre participanți a menționat: „Cred că proprietarii înțeleg ce le explicăm, dar uită rapid dacă nu primesc recomandări scrise”, ceea ce sugerează faptul că dificultățile în urmarea recomandărilor ar putea să nu se datoreze în totalitate unei lipse de înțelegere, ci unei lipse de memorare. Acest aspect subliniază cu atât mai mult nevoia de utilizare a materialelor suplimentare, precum vizuale în comunicarea tratamentelor și diagnosticelor, care, prin creșterea capacității de procesare a informațiilor, pot crește și gradul de memorare. Totodată, adaptarea limbajului este un factor cheie în înțelegerea informațiilor. Același studiu citat anterior sublinia faptul că proprietarii doresc ca medicul veterinar să le explice lucrurile într-un mod pe care îl înțeleg, evitând jargonul medical, întrucât aceștia „nu dețin o diplomă medicală.”1

În ceea ce privește frecvența cu care medicii veterinari își adaptează limbajul pentru a-l face mai ușor de înțeles de către proprietari, dintre cei 98 de respondenți la această întrebare, 70% dintre aceștia afirmă că își adaptează limbajul des, pentru a-l face accesibil, în timp ce 27% spun că îl adaptează întotdeauna. 2% dintre medicii veterinari susțin că își adaptează limbajul uneori, iar 1% nu consideră necesar să-l adapteze deloc. Aceste date indică faptul că majoritatea medicilor veterinari sunt conștienți de importanța utilizării unui limbaj accesibil, evitând termenii tehnici prea complecși, pentru a asigura o comunicare eficientă cu proprietarii de animale.

Rezultatele sondajului evidențiază faptul că, deși majoritatea medicilor veterinari preferă explicațiile verbale detaliate ca principală metodă de comunicare a tratamentelor și diagnosticelor, această abordare poate fi insuficientă pentru proprietarii de animale, care pot întâmpina dificultăți în înțelegerea și memorarea informațiilor transmise. Studiile arată că utilizarea suporturilor vizuale, alături de explicațiile verbale, poate îmbunătăți considerabil nivelul de înțelegere și implicarea proprietarilor în procesul decizional, sporindu-le încrederea și satisfacția.  De asemenea, adaptarea limbajului pentru a evita jargonul medical și a face informațiile accesibile reprezintă o practică frecvent adoptată de medicii veterinari, confirmând conștientizarea importanței unei comunicări eficiente. Cu toate acestea, este necesar ca medicii veterinari să acorde o atenție sporită diversificării metodelor de comunicare.

Pe termen lung, implementarea unor strategii de comunicare care combină explicațiile verbale cu suporturi vizuale și materiale scrise poate contribui la o mai bună înțelegere a tratamentelor, la respectarea indicațiilor medicale și, în final, la îmbunătățirea stării de sănătate și bunăstării animalelor.

Referințe

  1. Janke N, Coe JB, Bernardo TM, Dewey CE, Stone EA. Pet owners' and veterinarians' perceptions of information exchange and clinical decision-making in companion animal practice. PLoS One. 2021 Feb 1;16(2):e0245632. doi: 10.1371/journal.pone.0245632. PMID: 33524061; PMCID: PMC7850489.

  • Ți-a plăcut articolul?
    Susține echipa Veterinarul. O cafea ajută.

    Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari

    Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!

    Abonează-te acum

     

    De 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
    Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.
     
    Primește ultimele noutăți veterinare
    Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro
    În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

     

    Urmărește-ne pe rețelele sociale:

      Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. Susține  

    ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:

    Primăvara AMVAC 2026: o zi de întâlniri și discuții despre medicina veterinară pentru animalele de companie

    Primăvara AMVAC 2026: o zi de întâlniri și discuții despre medicina veterinară pentru animalele de companie

    Primăvara AMVAC va avea loc pe 4 aprilie 2026, la Brașov, la Hotel Kronwell. Evenimentul este organi...

    Universitatea Purdue se laudă cu succesul comunicării pe social media: peste 227.000 de urmăritori și impact real în educația veterinară

    Universitatea Purdue se laudă cu succesul comunicării pe social media: peste 227.000 de urmăritori și impact real în educația veterinară

    Purdue University College of Veterinary Medicine a publicat, la 22 ianuarie 2026, un articol amplu î...

    O companie de tehnologie din SUA conturează direcțiile-cheie de dezvoltare pentru medicina veterinară din 2026

    O companie de tehnologie din SUA conturează direcțiile-cheie de dezvoltare pentru medicina veterinară din 2026

    Zomedica Corp. (ZOMDF) a evidențiat, în cadrul unui webinar susținut pe 23 ianuarie 2026, modul în c...

    Franța: Propuneri pentru schimbarea formării veterinare, prezentate de Federația Sindicatelor Veterinare

    Franța: Propuneri pentru schimbarea formării veterinare, prezentate de Federația Sindicatelor Veterinare

    În aprilie 2025, Federația Sindicatelor Veterinare din Franța (FSVF) a organizat un seminar în cadru...

Noutăți Articole Specializate Business


Your message here