Marți, Septembrie 09, 2025

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Compania municipală Salubritas SA din Piatra Neamț se află în centrul unei ample anchete penale, fiind suspectată de delapidare, înșelăciune și fals în înscrisuri. Procurorii investighează un presupus mecanism prin care servicii de eutanasiere și incinerare a câinilor comunitari ar fi fost facturate și încasate de la mai multe primării din județul Neamț, fără a fi însă efectuate. Ancheta vizează perioada 2021-2024, corespunzătoare mandatului fostului primar al municipiului Piatra-Neamț.

Iulia Cretu
  • :

    ⏱️ Durata estimată a lecturii: ~4 min

Compania municipală Salubritas SA din Piatra Neamț se află în centrul unei ample anchete penale, fiind suspectată de delapidare, înșelăciune și fals în înscrisuri. Procurorii investighează un presupus mecanism prin care servicii de eutanasiere și incinerare a câinilor comunitari ar fi fost facturate și încasate de la mai multe primării din județul Neamț, fără a fi însă efectuate. Ancheta vizează perioada 2021-2024, corespunzătoare mandatului fostului primar al municipiului Piatra-Neamț.

Percheziții și acuzații grave formulate de Parchet

Conform unui comunicat oficial emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț pe 8 septembrie 2025, investigația a intrat într-o nouă etapă în data de 3 septembrie, odată cu efectuarea unor percheziții la sediul și punctul de lucru al Salubritas. Anchetatorii au ridicat numeroase probe, inclusiv documente, 20 de telefoane mobile, laptopuri, stick-uri de memorie și chiar un dispozitiv de bruiaj al semnalului GSM/WiFi.

Suspiciunile, inițial legate de un contract cu UAT Târgu-Neamț, s-au extins, procurorii dispunând extinderea urmăririi penale in rem pentru alte 30 de posibile infracțiuni de înșelăciune și fals, care implică contracte similare cu alte unități administrativ-teritoriale din județ.

Medicii veterinari informați sunt cu un pas înainte. Intră pe canalul nostru de WhatsApp și fii la curent cu ultimele noutăți veterinare.
Accesează canalul

Modul de operare descris de procurori este următorul: Salubritas încheia contracte pentru gestionarea câinilor fără stăpân, iar după termenul legal de 14 zile, primăriile emiteau decizii de eutanasiere. Ulterior, compania ar fi facturat serviciile de eutanasiere și neutralizare a cadavrelor, încasând fondurile publice, deși, în realitate, aceste proceduri nu ar fi avut loc.

Anchetatorii subliniază că obiectul dosarului nu este soarta câinilor (adopție versus eutanasie), ci exclusiv modul în care au fost decontate fondurile publice pentru servicii presupus neprestate.

În total, procurorii vor verifica traseul a 6.169 de câini care au intrat în adăpostul Salubritas în perioada aprilie 2022 – septembrie 2025.

Scandalul a fost amplificat de acuzații de favorizare a făptuitorului. Patru persoane ar fi încercat să ascundă medii de stocare cu probe în timpul perchezițiilor, pătrunzând în biroul directorului. Ca urmare, una dintre aceste persoane a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

Program complet de pregătire continuă 2025 pentru medici veterinari

Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!

Abonează-te acum

Cum a ieșit cazul la iveală

Ancheta ar fi pornit de la o descoperire accidentală într-un județ învecinat, unde au fost găsiți mai mulți câini cu microcipuri care, conform evidențelor Salubritas, figurau ca fiind eutanasiați și incinerați. Potrivit surselor, primăriile din comunele limitrofe ar fi plătit în medie 800 de lei pentru fiecare câine, sumă ce acoperea capturarea, eutanasierea și incinerarea. În loc să fie eutanasiate, o parte dintre animale ar fi fost direcționate către ONG-uri pentru adopție, în timp ce compania încasa banii pentru servicii fictive.

Poziția Salubritas: „O problemă de facturare, nu de fond”

Într-un punct de vedere oficial trimis către ziarpiatraneamt.ro, SC Salubritas SA își exprimă poziția, argumentând că acțiunile sale au avut la bază un scop etic și moral, și anume salvarea vieții animalelor.

Compania susține că, deși contractele prevedeau eutanasierea după 14 zile, în multe cazuri, la solicitarea cetățenilor, a ales să aplice „intervenții necesare (sterilizare, tratamente, supraveghere postoperatorie, cazare suplimentară)” pentru a salva animalele și a le integra în familii.

Salubritas admite că fondurile destinate inițial eutanasierii au fost realocate pentru acoperirea acestor costuri suplimentare, precum hrană și îngrijiri medicale, considerând această practică „justificată și benefică, întrucât a salvat vieți și a adus un avantaj comunității”.

Compania califică situația drept „o problemă de facturare”, cauzată de „rigiditatea devizelor justificative, unde nu s-au prevăzut cazurile în care câinii au fost solicitați spre adopție după ziua 14”. Astfel, Salubritas susține că, în lipsa unei prevederi legale clare pentru decontarea acestor situații distincte, a apărut un compromis administrativ pentru a asigura dreptul la viață al animalelor.

Ancheta este în plină desfășurare, iar toate persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

sursa: ziarpiatraneamt.ro 

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.

newsletter icon

Primește ultimele noutăți veterinare

Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro

În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

Urmărește-ne pe rețelele sociale:

Noutăți Medicale FermaToate

Noutăți Medicale PETToate

Noutăți Medicale GeneraleToate