Vineri, Februarie 27, 2026

logo veterinarul 2024

  • :

    ⏱️ Durata estimată a lecturii: ~4 min

Probleme mari pentru companii. Din 16 mai 2024 nereținerea la sursă a impozitelor și contribuțiilor este pedepsită penal. Până acum erau incriminate doar reținerea/încasarea și neplata acestora.

 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la cinci ani sau cu amendă nereținerea impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, scrie în Legea 126/2024, care intră în vigoare pe 16 mai 2024, cu referire la mai multe dări, printre care impozitul pe dividende și dobânzi, impozitul pe venituri din alte surse, impozitul pe salarii, contribuțiile la pensii și sănătate sau contribuția la Fondul pentru mediu (lista completă este la finalul articolului).

Până la apariția acestei noi legi erau incriminate doar reținerea/încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la scadență, a impozitelor și contribuțiilor din aceeași listă. Fapta poate fi pedepsită, de asemenea, cu închisoare de la un an la cinci ani sau cu amendă.

Practic o dispută fiscală între ANAF și contribuabili a devenit faptă penală. Este de înțeles că o dată ce rețineai aceste sume din plățile efectuate și nu virai banii la finanțe practic se considera că furai din banii statului. Dar acum doar ideea că nu ai reținut banii este penală. Mai exact, dacă tu ai o problemă, spre exemplu nu știi cum să reții banii pe care îi datorezi statului dintr-o tranzacție mai specială, până te dumirești cum să faci te poți trezi cu inspectorii ANAF și poc, un dosar penal. Majoritatea specialiștilor spun că decizia de a reține sau nu o anumită obligație fiscală reprezintă doar o chestiune fiscală ce ține de interpretarea și aplicarea legislației fiscale de către plătitor, aceasta cu atât mai mult cu cât este de notorietate deja maniera neclară și defectuoasă de realizare și aplicare a normelor juridice în România.

Așa că dacă greșești la calcule și aplici o altă taxare decât cea care trebuie, ceea ce este foarte probabil cu legislația actuală, rezultatul nu poate fi decât un dosar penal de evaziune fiscală. În realitate, o astfel de problemă trebuie tranșată de instanțele de contencios administrativ fiscal, iar nu de cele penale, astfel încât sancțiunea aplicării greșite a legii fiscale trebuie să conducă exclusiv la atragerea răspunderii fiscale, iar nicidecum a celei penale.

Dar să ne gândim că ești contribuabil de bună credință zece ani și acum ai o problemă temporară. Nu apuci nici măcar să găsești o soluție problema ta că deja ești infractor. Specialiștii sunt de acord că răspunderea penală ar trebui să intervină numai dacă impozitele și contribuțiile sunt reținute/încasate efectiv. Adică ai calculat taxele și impozitele, ai reținut din salarii taxe și impozite dar tu nu le-ai plătit la finanțe.

Impozitele și contribuțiile care intră sub incidența articolului 6^1 Legea 126/2024

Nr. crt.

Denumirea obligației fiscale

1.

Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română

2.

Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă

3.

Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală

4.

Impozit pe venitul din salarii și asimilate salariilor

5.

Impozitul pe veniturile din arendă

6.

Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi

7.

Impozitul pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii

8.

Impozit pe veniturile sub formă de dividende

9.

Impozitul pe veniturile din pensii

10.

Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc

11.

Impozitul pe veniturile din alte surse

12.

Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

13.

Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică sau entitate - asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările și completările ulterioare

14.

Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare

15.

Contribuția de asigurări sociale

16.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate

17.

Impozitul cu reținere la sursă pe veniturile obținute din România de nerezidenți

18.

Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

19.

Contribuția la Fondul pentru mediu

 

  • Ți-a plăcut articolul?
    Susține echipa Veterinarul. O cafea ajută.

    Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari

    Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!

    Abonează-te acum

     

    De 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
    Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.
     
    Primește ultimele noutăți veterinare
    Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro
    În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

     

    Urmărește-ne pe rețelele sociale:

      Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. Susține  

    ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:

Noutăți Medicale FermaToate

Noutăți Medicale PETToate

Noutăți Medicale GeneraleToate

Your message here