Un nou studiu, publicat în Journal of Veterinary Internal Medicine, a analizat legătura dintre bacteriuria subclinică și timpul de supraviețuire, respectiv evoluția bolii, la pisicile cu boală cronică de rinichi, atât la cele tratate cu antibiotice, cât și la cele netratate.

Bacteriuria subclinică (prezența bacteriilor în urină, fără semne de boală) este întâlnită frecvent la pisicile care suferă de boală cronică de rinichi (BCR). Până acum, mecanismele prin care aceste pisici devin mai predispuse la acest fenomen nu au fost pe deplin înțelese, iar legătura dintre bacteriuria subclinică și supraviețuire sau evoluția bolii de rinichi nu era clară. De asemenea, nu existau recomandări clare privind modul în care ar trebui gestionată bacteriuria subclinică la pisicile cu boală cronică de rinichi și nici privind efectele tratamentului cu antibiotice asupra acesteia.

Cum a fost realizat studiul

Cercetătorii au analizat retrospectiv fișele medicale din patru spitale universitare de medicină veterinară, ale unui total de 287 de pisici diagnosticate cu boală cronică de rinichi. Toate aceste pisici aveau rezultatul unei culturi de urină obținute prin cistocenteză (o metodă de recoltare a urinei direct din vezica urinară, cu ajutorul unui ac) și nu prezentau semne de boală a tractului urinar inferior. Dintre acestea, 109 pisici aveau bacteriurie subclinică, iar rezultatele lor au fost comparate cu cele ale celorlalte 178 de pisici, care aveau o cultură de urină negativă.

Legătura cu supraviețuirea și evoluția bolii

Rezultatele au arătat că bacteriuria subclinică nu a fost asociată cu o supraviețuire mai scurtă și nici cu o frecvență mai mare a evoluției bolii cronice de rinichi în cursul următoarelor 12 luni. Boala a evoluat la 42% dintre pisicile cu bacteriurie subclinică și la 40% dintre pisicile din grupul de control, procente foarte apropiate. În schimb, o concentrație plasmatică mai mare a creatininei a fost asociată în mod semnificativ cu o supraviețuire mai scăzută.

Factori de risc

Pisicile femele au avut un risc semnificativ mai mare de a dezvolta bacteriurie subclinică față de masculi, confirmând rezultate din studii anterioare. Greutatea corporală mai mică și vârsta înaintată au fost, de asemenea, asociate cu bacteriuria subclinică, însă aceste asocieri nu au rămas semnificative în analiza multivariată (o metodă statistică ce ia în calcul simultan mai mulți factori posibili).

Tratamentul cu antibiotice

Din pisicile cu bacteriurie subclinică, 78% au primit tratament cu antibiotice, iar 41% dintre acestea au fost tratate înainte de efectuarea testului de sensibilitate la antibiotice. Tratamentul antimicrobian nu a reușit să prevină persistența bacteriilor sau reapariția infecției, iar proporții similare de pisici au evoluat către cistită sau pielonefrită, indiferent dacă au fost sau nu tratate cu antibiotice.

Tratamentul cu antibiotice nu a reușit să sterilizeze permanent urina la 62% dintre pisici, la acestea fiind detectate episoade multiple de bacteriurie subclinică sau infecție urinară. Totuși, la majoritatea acestor cazuri (78%), bacteriuria a rămas subclinică, adică fără semne de boală. La pisicile care nu au primit tratament antimicrobian, bacteriuria a persistat în toate cazurile. Din cauza numărului redus de pisici netratate, studiul nu a putut evalua efectele pe care neadministrarea antibioticelor le-ar putea avea asupra supraviețuirii și evoluției bolii cronice de rinichi.

Aceste rezultate nu susțin administrarea de rutină a antibioticelor la pisicile cu bacteriurie subclinică și boală cronică de rinichi.

Bacteriile identificate

Dintre pisicile cu bacteriurie subclinică, cea mai frecvent izolată specie bacteriană a fost Escherichia coli (68% dintre izolate), urmată de Enterococcus spp. (17%). Staphylococcus spp. și Pseudomonas spp. au fost identificate fiecare la 5% dintre cazuri, iar Streptococcus spp., Kluyvera spp., Klebsiella pneumoniae, Pasteurella multocida, Pantoea spp. și Proteus spp. au fost identificate fiecare într-un singur caz.

Limitele studiului

Autorii semnalează mai multe limite ale cercetării: dimensiunea relativ redusă a eșantionului; urmărirea incompletă a unor pisici pe parcursul studiului; posibilitatea unei erori de selecție, întrucât culturile de urină erau mai probabil efectuate la pisicile cu boală cronică de rinichi care prezentau modificări clinice; diferențele dintre protocoalele de diagnostic și tratament folosite în spitalele participante; și posibilitatea ca pielonefrita acută sau cronică, respectiv absența semnelor de boală a tractului urinar inferior, să nu fi putut fi excluse cu certitudine în toate cazurile.

Studiu: Le Corre E, Jousserand N, Maurey C, Krafft E, Lavoué R, Drut A & Rostang A (2026) Clinical outcomes and association with disease progression and survival of subclinical bacteriuria in cats with chronic kidney disease: a multicenter retrospective study. Journal of Veterinary Internal Medicine. 40(2), https://doi.org/10.1093/jvimsj/aalag064

Sursa: bsava.com