Pisicile comunică constant prin gesturi și comportamente subtile, iar descifrarea acestor semne poate face diferența între o problemă trecătoare și o afecțiune medicală serioasă. În cadrul Convenției AVMA 2025, dr. Carlo Siracusa,  profesor de comportament și bunăstare animală la Școala de Medicină Veterinară a Universității din Pennsylvania, a prezentat o serie de cercetări privind limbajul felin.

O legătură strânsă între om și animal depinde de comunicare și înțelegere reciprocă, iar interpretarea corectă a semnelor comportamentale ale pisicilor este esențială, a spus dr. Carlo Siracusa.

Politica AVMA privind legătura om-animal definește această relație ca fiind „mutual benefică și dinamică, influențată de comportamente considerate importante pentru sănătatea și bunăstarea ambelor părți”. Rolul medicului veterinar este descris ca fiind acela de „a maximiza potențialul acestei relații și de a promova sănătatea și bunăstarea atât a oamenilor, cât și a animalelor”.

Dr. Siracusa a subliniat că animalele de companie nu au independență și depind complet de proprietari, încercând mereu să comunice nevoile și dorințele lor. El a spus că este important să le înțelegem perspectiva, iar acest lucru se construiește prin empatie și prin înțelegerea științei. Potrivit lui, știința comportamentală este fundamentală pentru dezvoltarea empatiei.

O mai bună înțelegere a comportamentului felin este importantă pentru un diagnostic mai precis. Dr. Siracusa a menționat că schimbările de comportament pot indica boli fizice și a prezentat cercetări, inclusiv un studiu care urmărește dezvoltarea Feline Grimace Scale, o metodă de identificare a expresiilor faciale asociate durerii la pisici.

Într-un alt studiu, dr. Siracusa și colegii săi au observat că pisicile cu boală inflamatorie cronică torc mai mult decât de obicei, deși torsul este asociat în mod normal cu starea de bine. În aceste cazuri, pisicile păreau mai afectuoase decât în mod normal, iar torsul era de fapt un semnal de solicitare a ajutorului. Aceste pisici prezentau și îngrijire excesivă a blănii, indicând un răspuns la o afecțiune fizică, nu o problemă comportamentală.

Într-un studiu cognitiv, cercetătorii au constatat că pisicile vârstnice care dezvoltă inflamație ușoară spontană pot avea schimbări de comportament în interacțiunile cu proprietarii atunci când rezolvă probleme. Capacitatea pisicii de a-și aminti locația hranei la primul test a prezis modul în care comunica ulterior cu proprietarul prin schimbări ale privirii sau alte semne sociale atunci când se confrunta cu o sarcină imposibil de rezolvat.

Dr. Siracusa a spus că „limbajul pisicilor este încă mai misterios decât cel al câinilor”, dar că există tot mai multe cercetări în domeniul comportamentului felin. El a subliniat că atunci când medicii veterinari recunosc semnele comportamentale asociate bolilor fizice și îi informează pe proprietari, acest lucru poate duce la îmbunătățirea sănătății și bunăstării pisicilor.

În încheiere, dr. Siracusa a îndemnat la integrarea semnelor comportamentale în procesul de raționament clinic, pentru a îmbunătăți diagnosticul, tratamentul, comunicarea cu proprietarii și pentru a întări legătura dintre oameni și pisici.

Sursa: avma.org