Un nou studiu realizat de cercetători de la Royal Veterinary College (RVC) aduce dovezi solide că Toxoplasma gondii, agentul cauzator al toxoplasmozei, poate modifica comportamentul gazdei prin dopamină produsă chiar de parazit. Rezultatele au fost publicate în decembrie 2025 și clarifică unul dintre cele mai discutate mecanisme ale manipulării comportamentale induse de paraziți.

T. gondii este unul dintre cei mai răspândiți paraziți la nivel global, capabil să infecteze toate organismele cu sânge cald, inclusiv omul. Parazitul este cunoscut pentru abilitatea sa de a modifica subtil comportamentul gazdelor intermediare, în special al rozătoarelor, pentru a facilita transmiterea către gazda definitivă – pisica. Un exemplu clasic este reducerea fricii față de mirosul de pisică sau chiar apariția unei atracții față de acesta.

Dopamina, cheia modificării comportamentului

De mai mulți ani, oamenii de știință au suspectat că dereglarea neurotransmițătorilor, în special a dopaminei, ar putea explica aceste modificări de comportament. Cercetări anterioare au arătat că T. gondii deține gene care codifică tirozin-hidroxilaza (TgTH), o enzimă aproape identică celei implicate în sinteza dopaminei la mamifere. Totuși, rolul direct al acestei enzime parazitare asupra comportamentului gazdei rămânea controversat.

În noul studiu, echipa RVC, în colaborare cu cercetători de la Imperial College London și University of Leeds, a demonstrat că nivelul de expresie al TgTH este direct corelat cu intensitatea modificărilor comportamentale.

Cum a fost realizat studiul

Cercetătorii au utilizat un model biologic adecvat, comparând:

• șobolani infectați cu tulpini sălbatice de T. gondii,
• șobolani infectați cu tulpini modificate genetic pentru a produce niveluri moderate sau ridicate de TgTH,
• animale neinfectate (grup de control).

Comportamentul a fost evaluat prin testul „Fatal Feline Attraction”, care măsoară reacția animalelor la mirosul de urină de pisică. Analiza a fost realizată cu ajutorul unor sisteme automate de urmărire și modelare statistică bayesiană.

Rezultatele arată că șobolanii infectați cu tulpini care supraexprimă TgTH petreceau mai mult timp în zonele cu miros de pisică și prezentau modificări clare ale tiparelor de activitate, comparativ cu animalele neinfectate sau cu cele infectate cu tulpini cu expresie redusă a enzimei.

Implicații pentru sănătatea umană

Toate animalele infectate au prezentat modificări comportamentale măsurabile, confirmând capacitatea parazitului de a influența răspunsurile gazdei. Studiul consolidează ipoteza conform căreia dereglarea dopaminei joacă un rol central în aceste fenomene și oferă un cadru experimental robust pentru explorarea legăturilor dintre toxoplasmoză și unele tulburări neuropsihiatrice umane.

Cercetări anterioare au sugerat asocieri între infecția cu T. gondii și afecțiuni precum schizofrenia. În acest context, Dr. Fuller Torrey, reprezentant al Stanley Medical Research Institute, a declarat că rezultatele „oferă informații importante privind Toxoplasma gondii ca posibil factor implicat în apariția schizofreniei”.

Un pas important în înțelegerea interacțiunii parazit–sistem nervos

Profesorul Joanne Webster, autor principal al studiului, subliniază că rezultatele demonstrează, pentru prima dată, o relație directă și dependentă de doză între dopamina produsă de parazit și modificările comportamentale ale gazdei. Acest lucru are atât relevanță teoretică majoră, cât și aplicații practice, deschizând noi direcții de cercetare privind modul în care agenții infecțioși pot influența sistemul nervos.

Studiul oferă o bază solidă pentru investigații viitoare asupra impactului neurologic al infecțiilor cronice și întărește importanța abordării interdisciplinare între medicina veterinară, neuroștiințe și sănătatea publică.

Credit foto: Emese Prandovsky

References

Calvo-Urbano, B., Kaushik, M., Cheng, A-C., Bristow, G.C., Prandovsky, E.., Walker, M., Lamberton, P.H.L., McConkey, G.A. & Webster, J.P. (2025).   The role of parasite-produced dopamine in Toxoplasma gondii-altered host behaviour. Nature Communications doi: 10.1038/s41467-025-66139-3

sursa: rvc.ac.uk