Un nou studiu arată că, deși crapul comun este foarte vulnerabil la herpesvirusul crapului koi, mai multe specii înrudite cu acesta pot limita răspândirea virusului.

Crapul comun se numără printre cele mai crescute specii de pești de apă dulce din lume, fiind o sursă de hrană și de venit pentru milioane de oameni. Atât în fermele piscicole, cât și în ecosistemele de apă dulce, specia se confruntă însă cu o amenințare importantă: herpesvirusul koi (CyHV-3), un virus foarte contagios care poate provoca focare severe și poate duce la dispariția unor populații întregi în doar câteva zile.

Boala produsă de acest virus este una dintre cele mai distructive boli din acvacultura crapului. Focarele pot provoca pierderi economice importante și pot avea efecte de durată asupra populațiilor de pești sălbatici.

Cercetătorii au analizat mai multe specii înrudite cu crapul comun, respectiv carasul auriu, crapul erbivor, crapul argintiu și crapul negru. Rezultatele au arătat că aceste specii se infectează rar în condiții naturale. Chiar și atunci când au fost infectate în mod deliberat în cadrul experimentelor, peștii au eliminat rapid virusul și au fost mult mai puțin predispuși să îl transmită altor exemplare.

Acest aspect este important deoarece aceste specii pot trăi în aceleași iazuri și lacuri cu crapul comun. Din acest motiv, exista preocuparea că ar putea deveni purtători ai virusului fără să prezinte semne evidente de boală și că ar contribui astfel la răspândirea acestuia.

„Deși se pot infecta ocazional, ele sunt de fapt foarte puțin eficiente în răspândirea bolii”, a explicat prof. Lior David de la Hebrew University of Jerusalem.

Pentru a analiza modul în care se produce infectarea, cercetătorii au recreat condiții similare celor întâlnite în mediul natural. Pești sănătoși au fost introduși în bazine împreună cu crapi comuni infectați. În timp ce virusul s-a răspândit rapid printre crapii comuni, doar o proporție redusă dintre exemplarele celorlalte specii de crap s-a infectat, iar aproape niciunul nu a dezvoltat boala.

Cercetătorii au continuat experimentul prin injectarea directă a virusului în pești, pentru a elimina rolul mecanismelor naturale de apărare. Chiar și în aceste condiții, diferențele dintre specii au rămas evidente. Spre deosebire de crapul comun, care a dezvoltat forme severe de boală, celelalte specii au eliminat rapid virusul din organism și au prezentat puține semne de îmbolnăvire.

O altă întrebare a cercetătorilor a fost dacă acești pești aparent sănătoși puteau transmite virusul înapoi către crapul comun.

Răspunsul a fost afirmativ, însă transmiterea s-a produs cu o eficiență redusă. În comparație cu crapii comuni infectați, celelalte specii au transmis virusul mult mai puțin eficient, fiind astfel descrise drept „gazde purtătoare ineficiente”. Cu alte cuvinte, este puțin probabil ca acestea să fie responsabile pentru declanșarea unor focare majore.

Rezultatele sunt relevante în contextul importanței acestor specii pentru acvacultură. Crapul comun, crapul erbivor și crapul argintiu se numără printre peștii crescuți pe scară largă, contribuind la furnizarea hranei și susținând industriile de acvacultură din Asia, Europa și Orientul Mijlociu.

„Cel mai mare risc continuă să vină chiar de la crapii comuni infectați”, a declarat prof. Lior David. Acesta a adăugat că rezultatele sugerează că prezența celorlalte specii de crap este puțin probabil să reprezinte principala cauză a focarelor de boală.

Studiul oferă o perspectivă asupra modului în care speciile de pești înrudite cu crapul comun pot rezista infecției și pot limita transmiterea virusului. Înțelegerea acestor mecanisme ar putea ajuta cercetătorii și crescătorii de pești să evalueze mai bine riscul și să reducă posibilitatea apariției unor viitoare focare de herpesvirus koi.

Sursa: eurekalert.org